Concert pascal
MOPAN Suceava

Consiliul Județean Suceava a prezentat programul curselor regulate pentru sezonul de iarnă 2018-2019 de pe Aeroportul „Ștefan cel Mare” Suceava. Șeful administrației județene, Gheorghe Flutur a anunțat că Wizz Air va menține frecvența zilnică pentru Londra Luton, patru curse săptămânale spre Milano Bergamo, două curse spre Bologna și două curse săptămânale spre Roma Ciampino.
De asemenea, el a precizat că Wizz Air va opera curse aeriene suplimentare spre Milano Bergamo și Bologna în perioada sărbătorilor de iarnă. Gheorghe Flutur a mai spus că Wizz Air menține cele patru curse săptămânale spre Milano Bergamo, în condițiile în care în sezonul de iarnă precedent au fost operate doar trei zboruri pe săptămână.
Președintele CJ Suceava a mai declarat că pe perioada sezonului de iarnă se mențin trei zboruri suplimentare spre București, în zilele de marți, joi și duminică, curse operate de compania TAROM.
Programul curselor aeriene va intra în vigoare la 28 octombrie 2018 și va fi valabil până la 29 martie 2019.

Wizz Air menție zborurile zilnice din Suceava spre Londra. Vor fi patru curse spre Milano și câte două spre Roma și Bologna, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Turism
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava