MOPAN Suceava

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, a anunţat astăzi că începând cu data de 19 august 2016 va începe operarea cursei Suceava – Londra (Aeroportul Luton), şi retur. Zborurile de pe Aeroportul Ştefan cel Mare Suceava vor avea patru frecvenţe săptămânale, în zilele de luni, miercuri, vineri şi duminică. Potrivit reprezentanţilor Wizz Air, prezenţi miercuri la Suceava, preţurile pentru zborurile către Londra şi retur vor pleca de la 129 de lei, cu toate taxele obligatorii incluse. Zborul din Suceava către Londra va decola la ora 19:20 şi va ateriza la 20:35 (ora locală). Cursa aeriană de la Londra va decola la 13:50 şi va ateriza la Suceava la ora 18:50.

Anunţul oficial cu privire la zborurile Suceava – Londra. şi retur, au fost făcute de directorul de comunicare al Wizz Air, Doug Oliver, în cadrul unei conferinţe de presă pe care a susţinut-o alături de preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor şi de diretorul Aeroportului „Ştefan cel Mare” Suceava, Ioan Măriuţa.

Doug Oliver a subliniat faptul că „astăzi e o zi foarte importantă pentru Wizz Air, pentru că din luna august începem activitatea pe Aeroportul din Suceava”. Doug Oliver a arătat că important este şi faptul că Wizz Air începe să opereze de pe Aeroportul „Ştefan cel Mare” cu nu mai puţin de patru zboruri săptămânale, fiind convins că avioanele care vor zbura pe această rută vor fi pline. Directorul de comunicare al Wizz Air a mai arătat că Suceava va fi cel de-al nouălea aeroport din România pe care va opera această companie. El a mai precizat că Londra a fost aleasă ca o primă destinaţie pentru zborurile din Suceava în urma studiilor şi analizelor făcute atât de către Wizz Air, cât şi de către Aeroportul „Ştefan cel Mare”. „Cu noul zbor din şi către Suceava, Wizz Air îşi consolidează poziţia pe piaţă şi oferă cele mai multe conexiuni aeriene între România şi restul Europei, promovând dezvoltarea economică în întreaga ţară”, a declarat Doug Oliver, care a mai adăugat că în ultimele 12 luni, Wizz Air a avut nu mai puţin de 22 de milioane de pasageri.

Prezent la conferinţa de presă organizată pentru prezentarea noii rute Wizz Air, preşedintele Consiliului Judeţean Suceava, Cătălin Nechifor, a ţinut să precizeze că în viitor vor urma şi curse către Torino, Roma şi Barcelona. Nechifor a apreciat faptul că începând din luna august Suceava a intrat „în paleta de destinaţii” oferite de Wizz Air, discuţiile cu reprezentanţii acestei companii fiind începute de mai mult de un an. Cătălin Nechifor a arătat că Londra este o destinaţie extrem de importantă, iar faptul că Wizz Air va avea, de la început, patru frecvenţe săptămânale, este un lucru mai puţin obişnuit, dar care demonstrează potenţialul acestor curse aeriene. Şeful administraţiei judeţene a spus că şi Suceava are un potenţial ridicat ca şi destinaţie, motiv pentru care împreună cu cei de la Wizz Air va fi începută o campanie de promovare a judeţului pe piaţa britanică. În acelaşi timp, directorului aeroportului, Ioan Măriuţa, a ţinut să le mulţumească celor de la Wizz Air pentru decizia de a opera de pe Aeroportul Ştefan cel Mare. Ioan Măriuţa a subliniat faptul că aeroportul sucevean dispune de infrastructura şi personalul specializat pentru a asigura toate condiţiile de care are nevoie compania Wizz Air pentru a opera aceste zboruri.

Wizz Air, cea mai mare companie aeriană low-cost din Europa Centrală şi de Est, anunţă astăzi începereaoperaţiunilor la baza din Sibiu din august şi lansarea a patru noi rute de pe Aeroportul Internaţional Sibiu. De asemenea, compania adaugă Suceavape lista oraşelor de operare, deunde va oferi zboruri spre Londra Luton.

Wizz Air este deja cel mai mare transportator aerian din România în funcție de numărul de locuri oferite, iar Sibiu va deveni cea de-a şaptea bază a companiei în România, în timp ce Suceava va fi cea de-a noua destinaţieWizz Air din țară. Odată cu noua aeronavă Airbus A320 alocată bazei din Sibiu, Wizz Air va lansa noi rute către Nuremberg, München Memmingen, Milano Bergamo şi Madrid şi va creşte numărul zborurilor către Londra Luton la cinci pe săptămână. Noua rută din Suceava va face legătura între oraşul din nordul ţării şi Londra Luton de patru ori pe săptămână.

Wizz Air a investit 100 de milioane euro pentru noua bază din Sibiu şi va angaja 36 de persoane din regiune, în cadrul echipajelor pentru noua aeronavă, ceea ceva face ca numărul angajaţilor din România să ajungăla 600. De asemenea, baza va contribui la economialocală, prin facilitarea de locuri de muncă indirecte încadrul aeroportului, în transporturi şi în industria de turism. La nivelul întregii ţări, operaţiunile Wizz Air au susţinut crearea a mai mult de 3.300 de locuri de muncă în domeniile complementare.

Cu noul zbor din şi către Suceava, Wizz Air îşi consolidează poziţia pe piaţă şi oferă cele mai multe conexiuni aeriene între România şi restul Europei, promovând dezvoltarea economică în întreaga ţară.

Biletele către noile destinaţii sunt deja disponibile pe wizzair.comîncepând de la 69 RON*.

NOILE RUTE WIZZ AIR DIN SIBIU: 

Destinaţia

Zilele de operare

Începând din

Tarife de la*

Nuremberg

luni, miercuri, vineri

19 august

EUR19.99/RON99

München Memmingen

joi, duminică

21 august

EUR19.99/RON99

Milano Bergamo

marţi, sâmbătă

20 august

EUR14.99/RON69

Madrid

marţi, sâmbătă

20 august

EUR29.99/RON129

RUTĂ NOUĂ WIZZ AIR DIN SUCEAVA:

Destinaţia

Zilele de operare

Începând din

Tarife de la*

Londra Luton

luni, miercuri, vineri, duminică

19 august

GBP 24.49/RON129

În 2015, Wizz Air a transportat mai mult de 4,5 milioane de pasageri în şi din România, în comparaţie cu 3,9 milioane în 2014. Pe lângă noul zbor spre Suceava din acest an, compania va deschide în iulie baza sa operaţională din Iaşi, ceea ce va mări opţiunile pentru cursele cu tarif redus din nordul ţării.

Wizz Air continuă să adauge capacitate suplimentară pentru piaţa din România prin introducerea a două noi aerovane ce vor fi operaţionale din Cluj–Napoca şi Bucureşti. Wizz Air are cea mai tânără flotă din Europa şi va începe faza a 2-a a programului său de livrăriAirbus A321 cu recepţia la Bucureşti în mai a primei aeronave A321ceo, una dintre cele mai eficiente de pe piaţă, ce va contribui în acest fel la capacitatea Wizz Air de a oferi tarife scăzute.

Pentru a veni în întâmpinarea cerinţelor generate de creșterea Wizz Air în România, compania continuă să angajeze piloţi şi echipaj de cabină, derulând activ sesiuni de recrutareîn întreaga ţară, dar şi prin acceptarea de aplicaţii pe wizzair.com.

Wizz Air opereazăîn acest moment pe 114 rute de la aeroporturile din România, spre 16 ţări, şi oferă acces către restul Europei la tarife scăzute, atât pentru călătoriile de plăcere, cât şi în interes de serviciu. Până la ora actuală, Wizz Air are alocate în România 19 aeronave, iar investiţia companiei se ridică la aproape 2 miliarde de euro.

György Abrán, Chief Commercial Officer Wizz Air declară:“Pasagerii din România se aşteaptăîn continuare ca WIZZsă le ofere tarife redusecătre şi mai multe destinaţii din toată Europa şi Orientul Mijlociu, iar noi le răspundem cu mai multă capacitate, mai multe aeronave, mai multe rute şi mai multe locuri de muncă pe piaţa locală. Suntem compania aeriană cu cei mai mulți pasageri transportați din România și suntem extrem de încântaţi de creșterea noastră în Sibiu şi de lansarea Sucevei, o nouă destinaţie în România. Vom continua să investim în operaţiunile noastre aici pentru a ne asigura că oferim cele mai scăzute tarife din ce în ce mai multor oameni care călătoresc prin cele nouă aeroporturi unde suntem prezenți în România.”

Despre Wizz Air

Wizz Air este cea mai mare companie low-cost din Europa Centrală şi de Est, care operează o flotă de 67 de aeronave Airbus A320 şi A321 şi oferă mai mult de 420 de rute de la 25 de baze, ce asigură conexiunea între 120 destinaţii din 38 de ţări. La Wizz Air o echipă de peste 2.600 de profesionişti în aviaţie livrează servicii superioare şi tarife foarte scăzute, ceea ce face ca Wizz Air să fie alegerea preferată a 20 milioane de pasageri în anul fiscal care s-a încheiat pe 31 martie 2016. Wizz Air este listată la London Stock Exchange cu abrevierea WIZZ şi este inclusăîn calculul indicilor FTSE 250 şi FTSE All-Shares.Wizz Air a fost aleasă recent “Value Airline of the Year 2016” de editorii Air Transport World, una dintre cele mai importante reviste de aviaţie.

*un singur segment, cu toate taxele obligatorii incluse

 

Wizz Air va avea patru zboruri săptămânale pe ruta Suceava – Londra şi retur, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava