Concert pascal
MOPAN Suceava

Un workshop&hands-on pe tema tratamentului minim invaziv se va desfăşura, timp de două zile, la Spitalul Judeţean de Urgenţă „Sf. Ioan Cel Nou” Suceava. Evenimentul are loc sub coordonarea ştiinţifică a Societăţii de Neuropatie Diabetică, în colaborare cu Asociația de Podiatrie. Cele două organizaţii își propun, și anul acesta, o serie de inițiative menite să atragă atenția asupra complicațiilor diabetului zaharat și a riscurilor implicate de piciorul diabetic. În vederea susținerii acestor obiective, în perioada 10-11 martie 2016, la Suceava, se va desfășura primul workshop&hands-on pe tema tratamentului minim invaziv. Sunt invitați participanți de la Cluj, București și Iași, iar pe durata cursului vor fi tratați cinci pacienți. Invitații care vor prezenta în cadrul evenimentului, respectiv șef lucr. dr. Eduard Catrina,  șef lucr. dr. Raluca Popescu, dr. Gabriel Mazilu, dr. Paula Pavel și dr. Mihai Crețeanu jr. vor aborda tematica generală a piciorului diabetic și situația actuală în centrul reprezentat, oferind și exemple din activitatea proprie și prezentări de cazuri relevante.

„Persoanele care suferă de diabet zaharat dezvoltă frecvent probleme ale membrelor inferioare, provocate de leziunile vaselor de sânge și de cele ale nervilor. Acestea au consecințe grave precum ulcerațiile, infecțiile și, dacă nu sunt abordate medical în timp util și evoluează, se poate ajunge chiar la amputații. Prevenția și depistarea precoce a complicațiilor asociate diabetului pot să scadă considerabil șansele apariției unor urmări devastatoare. Ne dorim ca, prin intermediul workshop-ului de la Suceava, să aprofundăm cunoașterea metodelor de tratament minim invaziv, în rândul participanților, folosind proceduri de radiologie intervențională în boala arterială periferică, la persoanele cu diabet”, a declarat dr. Norina Gâvan, președinte al Asociației de Podiatrie.

Centrul Antidiabetic Județean Suceava, partener al evenimentului, are în componență o echipă capabilă de o abordare multidisciplinară, dedicată îngrijirii picioarelor persoanelor cu diabet și care este compusă din diabetolog, neurolog, chirurg vascular, chirurg generalist, ortoped, radiolog intervenționist și asistenți medicali educatori.

„AngioCT-ul reprezintă o metodă curentă de diagnostic a arteriopatiei membrelor inferioare, iar colaborarea dintre medicul diabetolog, chirurgul vascular și radiologul intervenționist este una permanentă, urmată de o decizie terapeutică clară și corectă. Conceptul întâlnirii noastre, prima de acest fel din România, este schimbul de experiență al unor echipe similare din centre diferite, iar Centrul Antidiabetic Județean Suceava ne oferă un sprijin important, în derularea programului nostru. În cadrul evenimentului, vor exista și cazuri rezolvate live în sala de angiografie, totul pentru îmbunătățirea calității îngrijirii picioarelor persoanelor cu diabet și cu scopul creșterii calității vieții acestora. Ne mai propunem și perfecționarea metodelor de tratament pentru arteropatiile diabetice periferice, pentru a reduce numărul de amputații, dar și implicarea altor specialități în îngrijirea persoanelor cu diabet și sudarea unei echipe multidisciplinare”, a explicat conf. dr. Ioan Vereșiu, președintele Societății de Neuropatie Diabetică.

Tratamentul minim invaziv a devenit accesibil la Suceava începând cu anul 2012, iar rezultatele obținute în 2015 au determinat reducerea cu 50% a amputațiilor la nivelul Spitalului Județean Suceava, creând premisele unui astfel de eveniment.

Workshop&hands-on pe tema tratamentului minim invaziv, la Spitalul Judeţean de Urgenţă Suceava, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava