Concert pascal
MOPAN Suceava
  • Sondajele de opinie anticipează că Emmanuel Macron are un avantaj în fața lui Le Pen, la alegerile din Franța de duminică, dar electoratul francez este imprevizibil.
  • Dacă Le Pen câștigă, ar putea exista o zi de luni neagră pe bursă, indicele CAC 40 (FRA40) putând pierde peste 6%, estimează o analiză realizată de sucursala franceză a XTB, casă de brokeraj pe burse internaționale.
  • Victoria lui Macron ar putea fi, în schimb, benefică pentru acțiunile companiilor europene cu capitalizare mare, precum cele listate pe Stoxx 600, datorită poziției lui economice pro-UE.
  • 30% dintre francezi vor să investească în monede digitale în 2022, așadar ambii candidați aspiră la un Metavers european, se mai arată în analiza XTB Franța.

Marine Le Pen, liderul Mitingului Național, formațiune considerată populist-șovină, probabil va pierde duminică împotriva lui Emmanuel Macron.

Sondajele de opinie care vin după dezbaterile prezidențiale vor fi cruciale. Nu ar fi pentru prima dată când am avea de-a face cu o surpriză. Am văzut-o deja în cazul Brexit-ului.

Sursa: Sondaje recente, Les Echos

Cum ar putea fi afectată piața dacă Marine Le Pen este aleasă?

Dacă Le Pen câștigă, ar putea exista o zi de luni neagră pe bursă, indicele CAC 40 (FRA40) putând pierde peste 6%.

Acțiunile franceze, precum BNP Paribas (BNP.FR) și Societe Generale (GLE.FR), au avut de suferit, săptămâna trecută, deoarece sondajele au arătat că avantajul lui Macron s-a redus.

Victoria lui Le Pen ar putea duce euro sub paritatea față de dolar, dar asta se poate întâmpla după trei până la șase luni, mai degrabă decât să se întâmple în acea zi.

Unii analiști consideră că o potențială victorie a lui Le Pen va declanșa o „capitulare completă” a celor care pariază pe un euro mai puternic.

Pe de altă parte, victoria lui Macron ar putea fi benefică pentru acțiunile companiilor europene cu capitalizare mare, precum cele listate pe Stoxx 600, datorită poziției economice pro-UE a președintelui.

Sursa: Euro se tranzacționează aproape de cotația din preajma alegerilor din 2017, xStation 5

Este posibil un FREXIT?

Le Pen nu mai susține o ieșire din UE. Ea ar dori un referendum pentru revizuirea constituției, pentru a face legea franceză superioară normelor Uniunii Europene.

Ea dorește, de asemenea, să restabilească controalele permanente la frontieră în zona Schengen, ceea ce ar contrazice legea din bloc.

Aceste măsuri ar afecta obligațiunile din țările mai slabe ale UE, cum ar fi Italia. Diferența dintre randamentele obligațiunilor pe 10 ani italiene și germane s-ar putea mări până la aproape 250 de puncte de bază.

De asemenea, rezultatul ar submina alți lideri pro-UE, cum ar fi italianul Mario Draghi.

Merită menționat faptul că, Marine Le Pen ar trebui să câștige o majoritate parlamentară în iunie pentru a-și implementa pe deplin politicile, așadar volatilitatea pieței ar putea rămâne mai ridicată până la alegerile legislative din Franța.

 Opiniile privind monedele digitale

Candidații au vorbit puțin despre monedele digitale, deși acestea se află în centrul problemelor pentru unii investitori.

Într-adevăr, potrivit unui studiu realizat de KPMG, 8% dintre cetățenii francezi au investit în active digitale.

Mai mult, ceea ce constituie o adevărată provocare pentru cei doi candidați este ponderea tot mai mare a procentului din populația franceză, circa 30 %, care intenționează să investească în criptomonede în cursul anului 2022.

În timp ce Marine Le Pen s-a pronunțat,  în mod direct, împotriva Bitcoin în 2016, numindu-l „periculos”, se pare că discursul său și-a pierdut ulterior din intensitate.

Ea a declarat, recent, că are în vedere o reflecție asupra problemei reglementării criptomonedelor, dorind să le integreze în legea piețelor financiare și, astfel, să reducă dubla impozitare (asupra lichidării activului și a câștigurilor de capital), la care investitorii sunt acum supuși.

Partidul lui Le Pen a mai adăugat că ar dori să ia în considerare un regim fiscal atractiv pentru criptomonedele susținute de proiecte de interes general.

La rândul său, Emmanuel Macron împărtășește opinia lui Le Pen cu privire la reglementare.

Mai mult, în mai 2019, Emmanuel Macron a creat statutul de furnizor de servicii pe active digitale (PSAN) și viza opțională pentru strângerea de fonduri în criptomonede (ICO).

În 2022, legea finanțelor clarificase cadrul fiscal pentru criptomonede.

Emmanuel Macron merge și mai departe cu planul său de a construi un metavers european, conștient de importanța strategică a sectorului și de necesitatea dezvoltării unui cadru clar pentru dezvoltarea blockchain-ului și stabilirea de noi jucători.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava