Concert pascal
MOPAN Suceava

45 de tineri din opt ţări europene vor participa la primul proiect de backpack journalism românesc organizat de către Asociaţia GeoClub. Proiectul “Young Journalists Journey” este un schimb internaţional finanţat prin programul Erasmus+ care pune lupa pe simbioza dintre jurnalism şi educaţie non-formală ca soluţie de combatere a şomajului în rândul tinerilor.
Schimbul “Young Journalists Journey”, desfăşurat în perioada 6-13 noiembrie în Poiana Negrii reprezintă iniţiativa a opt organizaţii non-profit din Franţa, Italia, Croaţia, Polonia, Bulgaria, Cehia, Macedonia şi România de a oferi tinerilor prin activităţi de educaţie non-formală expertiza necesară pentru a practica jurnalismul cetăţenesc. Proiectul finanţat prin programul Erasmus+ se aliniază la strategia Europa 2020 iniţiată de către Comisia Europeană, aceea de a dezvolta tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 35 de ani un set de competenţe sociale şi profesionale prin oferirea unei oportunităţi de formare.
Această călătorie iniţiatică a 45 de voluntari, lucrători de tineret, coordonatori din organizaţii non-profit, şi studenţi la jurnalism şi comunicare, le va testa abilităţile de storytelling, blogging şi foto jurnalism. Mai mult, aceştia se vor familiariza cu noi instrumente digitale, cu programe şi platforme online care să îi ajute să realizeze materiale de presă şi care să le permită găsirea unui job în domeniul media. Tinerii vor descoperi cu rucsacul în spate şi un minimum de echipament comunităţile din regiunea Vatra Dornei, cultura, tradiţiile şi obiceiurile localnicilor, precum şi problemele cu care se confruntă aceştia.
“Obiectivul principal al proiectului este acela de a încuraja participanţii prin metode de educaţie non-formală să intre în dialog direct cu localnicii şi să afle poveştile acestora, să găsească soluţii la provocările pe care le întâmpină”, a declarat Emilia Radu, coordonatorul proiectului Young Journalists Journey. “Educaţia în domeniul mass-media reprezintă un factor extrem de important pentru exercitarea activă a cetăţeniei în societatea informaţională actuală şi este o competenţă fundamentală pentru tânăra generaţie a digitalilor”, a adăugat aceasta.
Prin intermediul acestui proiect, Asociaţia Geo Club doreşte să creeze un spaţiu creativ, cu atmosfera specifică redacţiilor, în care va fi încurajat schimbul de bune practici în storytelling digital şi instrumente folosite la nivel european, iar participanţii vor învăţa cum să îşi aleagă subiecte de interes, să lucreze în echipă, să îşi pregătească interviurile şi să respecte termenele limită.
Workshop-urile derulate în timpul schimbului de tineri vor avea ca rezultat final o platformă online pe care vor fi încărcate materialele realizate de către participanţi sub îndrumarea coordonatorilor de echipă din fiecare ţară, precum şi formarea unei reţele europene de tineri specializaţi în backpack journalism.
Competenţele şi abilităţile dobândite în timpul Young Journalists Journey se vor reflecta în certificatul internaţional YouthPass pe care participanţii îl vor primi la final.

Asociaţia GeoClub este o organizație non-profit care încurajează implicarea activă a tinerilor în societate şi promovarea valorilor sociale şi a simţului civic prin proiecte de mobilitate. Membrii asociaţiei au experienţă în implementarea de schimburi de tineri şi fac parte din reţeaua Do Great Things, o comunitate cu peste 22.000 de membri la nivel european.

Erasmus+ este noul program al Uniunii Europene în domeniul educației, formării profesionale, tineretului și sportului. Programul a demarat în anul 2014, va fi operațional până în anul 2020 și face parte din cadrul multi-anual de finanțare a Uniunii Europene.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava