Concert pascal
MOPAN Suceava

Zece căruţaşi au fost amendaţi de poliţişti în urma unei ample acţiuni de control care a avut loc la finalul acestei săptămâni. În cursul zilei de vineri, 13 octombrie a.c., Biroul Rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a organizat o acţiune pe raza de competență, inclusiv în mediul rural, pe linia combaterii cauzelor generatoare de accidente rutiere grave, în care sunt implicaţi căruţaşii. „Poliţiştii atrag încă o dată atenţia cu privire la necesitatea respectării regulilor rutiere de către participanţii la trafic care conduc atelaje hipo avertizând încă o dată şi pe şoferi să ia toate măsurile necesare prevenirii unor evenimente rutiere cu implicarea acestui tip de vehicule.
Recomandările vin în contextul în care, pe perioada lunilor de toamnă se remarcă o creştere a numărului de căruţe pe drumurile comunale şi judeţene, acestea transportând produse agricole dar şi lemne de foc necesare perioadei de iarnă”, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Suceava. În cadrul acţiunii de vineri, poliţiştii au controlat 121 de vehicule, inclusiv cu tracţiune animală, fiind testate cu aparatul etilotest un număr de 20 de persoane. În urma acestor verificări au fost aplicate 56 de sancţiuni contravenționale, în valoare de 16.820 lei, din care zece faţă de conducătorii atelajelor hipo.
De asemenea, au fost controlaţi în trafic şi mai mulţi şoferi, fiind reţinute cinci permise de conducere şi retrase două certificate de înmatriculare.
„În paralel, pentru responsabilizarea căruţaşilor şi prevenirea unor evenimente rutiere, în zilele de 13 şi 14 octombrie 2017,  poliţiştii de prevenire  şi poliţiştii rutieri au desfăşurat mai multe  acţiuni de informare şi responsabilizare a conducătorilor de atelaje hipo identificaţi pe  DN 17, pe DN 29 A dar şi pe drumurile comunale adiacente, precum şi pe raza localităţilor Mitocu Dragomirnei, Adâncata şi Zvoriştea, Stroieşti şi Ilişeşti”, se mai precizează în comunicatul Poliţiei Suceava.
Astfel, au fost montate 50 de plăcuţe reflectorizante, au fost distribuite veste reflectorizante şi materiale de informare cu conţinut educativ. De asemenea, peste 50 de conducători de atelaje hipo au fost instruiţi cu privire la măsurile de prevenire a accidentelor rutiere.

Zece căruţaşi au fost amendaţi de poliţiştii suceveni, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava