Concert pascal
MOPAN Suceava

Zece copii grav bolnavi care erau internați la un spital din Kiev au fost transportați din Suceava la o clinică din Israel pentru continuarea tratamentelor. La transferul copiilor a participat ambasadorul Israelului în România, David Saranga, acesta preluând bolnavii din vama Siret și a ajutat la transportul lor către aeroportul Suceava. David Saranga a fost însoțit de cadre medicale de la Spitalul de Copii Schneider, care au venit special din Israel pentru a participa la o operațiune de salvare a zece copii ucraineni. „Unii copii au cancer, unii au nevoie de dializă și alții cu alte boli complexe. Copiii au sosit cu părinții lor de la spitalul din Kiev, iar acum se îndreaptă spre Israel cu un zbor special pentru un tratament salvator”, a spus David Saranga. El a precizat că operațiunea a fost realizată în colaborare cu sprijinul a mai multor ministere, printre care Ministerul Afacerilor Externe și Ministerul Transporturilor și a fost posibilă grație a zeci de persoane și companii care s-au oferit voluntar să o realizeze.

Zece copii grav bolnavi de la un spital din Kiev au fost transportați din Suceava la o clinică din Israel (FOTO), 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava