Concert pascal
MOPAN Suceava

Zece jurnaliști care reprezintă publicații din nouă țări din întreaga lume vor participa luna viitoare la un info-tur pentru promovarea județului Suceava. Cei zece jurnaliști de turism se vor afla în județul Suceava 14 – 18 august, Consiliul Județean Suceava urmând să aprobe alocarea unei sume de 15.000 de lei pentru organizarea info-turului pentru aceștia. Organizarea acestei vizite se face la propunerea conducerii Uniunii Jurnaliștilor Români de Pretutindeni și a Asociației „Mihai Eminescu”.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a precizat că cei zece jurnaliști vor avea posibilitate ca în cadrul acestui info-tur să participe la Festivalul Național al Păstrăvului de la Ciocănești și la Festivalul de Artă Medievală „Ștefan cel Mare” din Suceava. De asemenea, programul propus cuprinde și vizite la obiectivele principale pentru infrastructura turistică din județ, la obiectivele din patrimoniul UNESCO, la muzee, precum și sesiune de documentare cu privire la proiectele majore de reabilitare a unor monumente istorice reprezentative pentru regiune, cum ar fi Muzeul de Istorie și Cetatea de Scaun a Sucevei. Jurnaliștii vor vizita și Aeroportul Ștefan cel Mare din Suceava, modernizat printr-un proiect pe fonduri europene. De precizat că Uniunea Jurnaliștilor Români de Pretutindeni are publicații afiliate în Austria, Germania, Spania, Italia, Israel, Marea Britanie, Cipru sau Canada.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava