Concert pascal
MOPAN Suceava

În urma fenomenelor hidrometeorologice periculoase – ploi torenţiale, grindină, vânt puternic – din data de 15 iulie 2012, în judeţul Suceava au fost afectate un număr de 153 de locuinţe, astfel: 150 de locuinţe în comuna Grămeşti (afectată învelitoarea, parte a acoperişului) şi 3 de locuinţe în comuna Bălcăuţi (afectată învelitoarea, parte a acoperişului).
De asemeneau au fost inundate o porţiune de 0,15 km de drum comunal în comuna Bălcăuţi, 2.000 de ha teren în comuna Grămeşti şi 2.000 de ha în comuna Bălcăuţi.
În urma vântului puternic, pe magistrala CFR Suceava-Cluj Napoca, în data de 15 iulie 2012, la ora 15,51 traficul feroviar a fost întrerupt pe tronsonul Coşna – Grădiniţa- Silhoasa, din cauza copacilor care au rupt firele de înaltă tensiune şi au căzut peste calea ferată.
„Am mobilizat echipe ale Direcţiei Silvice Suceava, ISU Bucovina şi ai Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava pentru a debloca linia de cale ferată de cei circa 25 de arbori căzuţi din cauza furtunii, astfel încât persoanele care folosesc transportul feroviar să nu aibă de suferit”, a declarat prefectul judeţului Suceava Florin Sinescu prezent la Coşna.
În urma intervenţiei ISU „BUCOVINA” Suceava, Direcţiei Silvice Suceava şi IJJ Suceava, traficul a fost reluat la 21,15 cu locomotive DIESEL. La ora 9.29, astăzi, 16.07.2012, s-a deschis tronsonul Silhoasa-Larion iar la 11.18 s-a deschis tronsonul Grădiniţa-Larion.
Tronsonul Coşna –Grădiniţa cu o lungime de 10 km nu este deschis tracţiunii electrice, urmând a fi deschis la ora 16,00.
De asemenea, în urma fenomenelor meteorologice periculoase din data de 15 iulie 2012, au fost afectate 15 linii electrice aeriene, din care şapte în zona Vatra Dornei, patru în zona Fălticeni şi Suceava şi patru în zona Siret –Rădăuţi.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava