Concert pascal
MOPAN Suceava

De 1 iunie trebuie să îi oferi micuțului tău cele mai frumoase amintiri din copilărie. Iar pentru a profita din plin de această zi, vino la Iulius Mall și pregătește-i un program pe măsura așteptărilor sale! Vor găsi aici tobogane, piscină cu bile şi alte atracţii la clubul de joacă KidsLand, carusel şi trambuline în exterior, dar și teatru de păpuşi, multe baloane şi alte surprize.

Joi, de Ziua Copilului, începând cu ora 12:00, mascotele Masha și Ursul vor porni  în cea mai veselă paradă și vor împărți baloane copiilor. Iar ziua va continua cu piesa de teatru ,,Cei trei purceluși”, pusă în scenă de Teatrul ,,Zbribulici”, la etajul mallului. Cum universul miraculos se deschide doar în fața celor curioși să-i descopere resorturile magice și să privească departe, copiii sunt invitați, de la ora 17:00, să facă cunoștință cu personajele simpatice.

Universul copiilor este animat de variantele jucăușe pe care Iulius Mall le pune la dispoziția lor. Cu un decor desprins din povești, caruselul din exterior este un motiv în plus pentru ca cei mici să vină la Iulius Mall. Cu siguranță, punctul culminant al universului celor mici sunt trambulinele aflate în exterior, potrivite copiilor de toate vârstele.

În interiorul Iulius Mall, Clubul de joacă KidsLand îi întâmpină pe cei mici cu numeroase posibilități de petrecere a timpului într-un mod plăcut și îi încurajează să relaționeze și să își facă prieteni. Copiii puși pe joacă și pe ghidușii sunt primiți într-un spațiu nou, cu multe variante care să le stârnească imaginația. Aceștia pot explora noua locație care beneficiază de o structură modulară, cu tobogan, trambulină, piscină cu bile, labirint, pod de sfoară, tunel și alte atracții. Punctul cel mai îndrăgit de cei plini de energie este tiroliana, iar prichindeii cu vârsta de până la 10 ani se pot amuza într-un spațiu gonflabil.

Nu uita de cadouri! Happy Color este spațiul creativ din Iulius Mall în care micuțul tău se va simți încurajat să descopere posibilitățile nelimitate ale imaginației. De la jocuri interesante și până la tot felul de surprize, aici copiii găsesc tot ce au nevoie pentru a transforma o zi banală într-una de neuitat.

Pentru a-și aminti cu drag de ziua lor, trenulețul magic îi întâmpină  cu multă voie bună și cu plimbări vesele la etajul mallului.

Iar pentru ca mica lor aventură să fie completă, oferă-i desertul mult așteptat. Tonomatul cu vată de zahăr este un punct de atracție care nu trebuie să lipsească de pe lista ta.

De Ziua Copilului, vino la Iulius Mall, locul unde fantezia copilăriei îi îndeamnă pe cei mici la joacă și creează întregii familii amintiri de neuitat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava