MOPAN Suceava
Galerie foto58 poze în acest set

Uniunea Polonezilor din România a sărbătorit Ziua Internațională a Copilului la Solonețu Nou. La Dom Polski au sosit elevi ai școlilor în care se predă limba polonă maternă din: Poiana Micului, Cacica, Solonețu Nou, Moara, Siret, Păltinoasa Suceava și Pârteștii de Sus, precum și un grup de elevi venit din Gdańsk, Polonia. La început, la biserica „Coborârea Duhului Sfânt” din localitate, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec a celebrat o liturghie dedicată copiilor. Peste 600 de copii au sărbătorit prin cântec, dans și s-au jucat cu clownul Bobo și personajele lor preferate, toți fiind prezenți la Solonețu Nou pentru a le înfrumuseța ziua. La eveniment au participat și: președintele Uniunii Polonezilor din România, deputatul Ghervazen Longher împreună cu soția Victoria Longher, pr. dr. Stanislav Ioan Cucharec – capelan al polonezilor din dieceza de Iași.

Copiii sunt cei care ne fac de multe ori ziua mai bună şi pentru care ajungem să trăim. De ziua lor aceştia merită o atenţie deosebită pentru a şti că au anumite drepturi și că sunt cei mai importanţi în viața noastră. Copiii sunt viitorul nostru, de aceea timpul acordat lor este esențial. Pornind de la convingerea că trebuie acordată o atenție deosebită copiilor care reprezintă generația de mâine, Uniunea Polonezilor din România, cu ocazia Zilei Internaționale a Copilului organizează anual pentru copii un eveniment dedicat lor. A fost o zi plină de culoare și veselie. Cadrele didactice, părinții, bunicii împreună cu cei mici s-au simțit ca în copilărie, cea mai frumoasă perioadă a vieții fiecăruia dintre noi. Dorim să mulțumim tuturor profesorilor, educatorilor care au ajutat la organizarea acestei mari petreceri dedicate copiilor. Dragi copii, vă dorim din suflet, numai bucurii, să creșteți cu zâmbetul pe buze și viaţa voastră să fie asemeni unui cer senin. La mulţi ani tuturor copiilor și de asemenea tuturor părintilor! Să vă bucurați de copiii voştri sănătoşi!, a transmis Ghervazen Longher.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava