Concert pascal
MOPAN Suceava

Cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, la Centrul Eparhial Suceava se va organiza vineri, 14 ianuarie 2022, o conferință cu prilejul Zilei Culturii Naționale.

Ziua de 15 ianuarie, aleasă în semn de omagiu față de poetul național al românilor, Mihai Eminescu (15 ianuarie 1850 – 15 iunie 1889), a fost declarată drept Ziua Culturii Naționale, prin adoptarea inițiativei legislative depuse în acest sens, de către  Camera Deputaților, la data de 16 noiembrie 2010, decretul pentru promulgarea Legii fiind semnat la 6 decembrie 2010.

Evenimentul, organizat de Sectorul Cultural al Centrului Eparhial, va fi transmis LIVE pe pagina de Facebook a Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților.

Programul conferinței:

10:00 Deschiderea lucrărilor Conferinței

  • Constantin Oprea, Consilier Cultural – Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților;

10:15 – 10:45

  • Cuvânt despre „Ziua Culturii Naționale” – domnul Prof. univ. dr. Mircea Diaconu, Prorector al Universității „Ștefan cel Mare”, Suceava;

10:45 – 11:30

  • Prezentarea și lansarea volumelor Prof. univ. dr. Nicu Gavriluță, Facultatea de Filosofie și Științe Social-Politice a Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași:
  • Viața, un animal inițiatic;
  • Homo Religiosus și simulacrele realității;
  • Homo Magicus. Camuflări, mistere, soteriologii;
  • Transumanismul decriptat. Metamorfoza navei lui Tezeu;
  • Libertatea religioasă între politică și politici.

11:30 – 11:45

  • Concert de cântări cu tematică eminesciană susținut de Grupul Psaltic „Dimitrie Suceveanu” al Catedralei Arhiepiscopale, Suceava.

12:00 Concluzii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava