MOPAN Suceava

Luni, 9 mai 2022, 260 de elevi ai Școlii Gimnaziale Milișăuți au celebrat Ziua Europei printr-o amplă activitate ce a cuprins o paradă multiculturală și o competiție între clase. Au fost alături de ei 11 profesori diriginți care i-au îndrumat în pregătirea momentelor artistice, dar și alte 15 cadre didactice, invitați, părinți, spectatori. Spectacolul s-a desfășurat în bune condiții la Casa de Cultură a orașului Milișăuți, unde dna. referent cultural Peslari Brîndușa s-a ocupat de detalii.

Proiectul are ca scop promovarea toleranței și a cooperării în rândul elevilor. Acesta se află la ediția a IV-a și a fost inițiat de coordonatorul de proiecte și programe educative, Marciuc Adriana, în colaborare cu Consiliul Școlar al Elevilor și Comisia diriginților, încă din 2017. În cadrul consiliului Elevilor, echipele participante au tras la sorți o țară pe care urmau să o reprezinte pe scenă, evidențiind specificul cultural al acesteia.

Din cadrul juriului ales prin vot în Consiliul Elevilor și Consiliul Profesoral au făcut parte doi reprezentanți ai profesorilor, un părinte, un reprezentant al primăriei, un fost elev și o invitată surpriză, anul acesta, onorându-ne cu prezența dna. Inspector pentru Arte, Ceică Loredana, care a declarat cât de încântată a fost de spectacolul oferit la Milișăuți.

Premiul I a fost oferit de Consiliul Local al orașului Milișăuți și Compania Egger și reprezintă o excursie pentru clasa câștigătoare (în valoare de aproximativ 6000 de lei). Premiile II și III sunt asigurate de Asociația Părinților și constau într-o ieșire la pizza împreună cu profesorul diriginte.

Ziua a debutat la ambele școli, Milișăuți și Bădeuți cu mottoul ,,Împreună pentru PACE în lume!”, mesaj scris pe pancartele de prezentare ale echipelor concurente. Elevii au ilustrat prin costume și diferite simboluri țări membre ale Uniunii Europene: Portugalia, Franța, Italia, Croația, Grecia, Germania, Polonia, Irlanda, Belgia, Olanda, Spania. Marșul european a pornit cu cântece și strigăte de entuziasm spre Casa de Cultură a orașului, locuitorii și trecătorii putând admira coloratura fiecărei clase. Poliția orașului Milișăuți a fost alături de noi, ca de obicei, însoțind grupul mare de copiii pe drumul public dintre Școala Milișăuți și centrul orașului. În fața Casei de Cultură, elevii de la Bădeuți și-au așteptat colegii de la Milișăuți, bucuroși de aplauzele trecătorilor și de privirile pline de admirație.

În deschidere, corul școlii pregătit de dna. profesoară Herghelegiu Cătălina a prezentat în fața publicului numeros ,,Odă bucuriei” și Imnul Național. Apoi, gazdele spectacolului, Mariuțac Mihaela (președinte CȘE) și Dumitrescu Patricia (vicepreședinte CȘE), au prezentat obiectivele proiectului, criteriile de evaluare, membrii juriului și apoi, rând pe rând, fiecare clasă care a intrat pe scenă.

Au dat start spectacolului juniorii, adică clasele a IV-a, care au reprezentat un program specific României, în afara concursului, asftfel exersând pentru anul viitor. I-au pregătit doamnele învățătoare Voiașciuc Oltea, Cărare Daniela și Martinescu Cristina.

Clasa a V-a B, coordonată de prof. diriginte Corduban Irina, a reprezentat Portugalia. Informațiile despre această țară au fost prezentate prin planșe și imagini, ba mai mult, felul de mâncare tradițional, ,,orez cu lapte special” a fost adus juriului pentru degustare. Apoi, elevii au dansat pe ritmuri portugheze.

Au urcat pe scenă elevii clasei a VI-a Bădeuți, îndrumați de dna. dirigintă Dan Valentina, care au ilustrat țara iubirii și a vinului, Franța. Au folosit desene, prezentări power point, au dansat și au cântat în limba franceză. Un moment inedit a fost prezentarea unui porumbel alb, simbol al păcii, ce a urcat pe una din aerotermele de pe scena și a stat acolo pe tot parcursul spectacolului, urmărind parcă de sus echipele participante, apoi luându-și zborul împreună cu elevii ce ieșeau din sală.

În continuare, clasa a VIII-a B, desemnată și câștigătoarea concursului, îndrumată de dl. diriginte Platon Adrian, a pregătit o amuzantă piesă de teatru unde personaje au fost: turiști, italieni veritabili, pizzeri, pictori, Papa de la Roma, Mafia Italiană, Paparazzi, Muzeografi, Andrea Bocelli. Leonardo da Vinci a pictat opera ,,Mona Lisa”, iar aceasta a fost furată și apoi recuperată. Intrând în jocul de rol, elevii au prezent, folosind limba italiană, într-o formă inedită, informații despre Italia: turism, cultură și valori. În plus, aceștia au dansat Tarantella napoletana și au interpretat vocal și la chitară vestitele piese ale artiștilor Toto Cutugno și Andrea Bocelli. Turiștii au fost serviți cu o pizza napoletană pregătită chiar pe scenă de pizzeri italieni.

Elevii clasei a VII-a B, coordonați de dna. dirigintă Mariuțac Mariana au reprezentat Croația. După interpretarea imnului în limba croată, momentul lor s-a desfășurat asemenea unei lecții de geografie în care doamna profesoră verifica cunoștințele elevilor despre populația, vecinii, localizarea Croației. După ce au dansat tradițional, una dintre eleve a realizat un dans inedit de gimnastică ritmică într-un cerc de luminițe create de colegii ei.

Clasa a VIII-a A, coordonați de dna. dirigintă Popescu Alina, au adus în fața spectatorilor dansul specific Sorba Grecul, ba mai mult, au spart farfurii asemenea unor veritabili greci, ilustrând astfel un obicei cunoscut. Una dintre eleve a interpretat vocal, în limba greacă, un cântec emoționant, impresionând publicul.

Germania a fost reprezentată de clasa a VII-a A, echipă premiată cu cel de-al doilea loc,  coordonată de dna. dirigintă Onesemniuc Ionelia. Elevii și-au făcut intrarea pe ,,Tocata” lui Bach, urmând ca doi elevi să joace rolul fraților Wilhelm si Jacob Grimm, iar astfel au fost reprezentaţi Lupul, Regina cea Rea din ,,Albă ca Zăpada” şi Scufiţa Roşie din povestea ,,Scufiţa Roşie”. Elevii au prezentat două dansuri (pe piesa ,,No face, No name, No number” şi dansul tradiţional ,,Decebal”). De asemenea, au interpretat piesa ,,Wind of Change” a trupei germane ,,Scorpions”. La sfârşit, elevii au cântat şi imnul în trei moduri: fără muzica de fundal; la fluier, de către un elev şi în timp ce plecau de pe scenă, acompaniați de muzică.

Elevii clasei a V-a A, îmbrăcați în costume tradiționale poloneze, îndrumați de dna. dirigintă Marciuc Adriana, au prezentat fascinanta poveste a Poloniei cu lupte între bine și rău, cu prințese și surate, teritorii de cucerit. Frumusețea Poloniei a fost redată prin desene lucrate de artista clasei, iar auzul spectatorilor a fost încântat de tradiționala Polca, interpretată la orgă de unul din elevi, și de imnul Poloniei, interpretat de toată clasa în limba poloneză. La final, elevii au prezentat tradiționalul dans polonez.

Clasa a VIII-a de la Bădeuți a reprezentat Irlanda, împreună cu dna. dirigintă Siretean Alice. Elevii au intrat pe scenă pe imnul național al Irlandei și ne-au încântat cu două minunate dansuri tradiționale irlandeze pentru care au primit premiul special,,Cel mai bun dans”. Costumele lor au fost inedite, băieții purtând îmbrăcăminte marinărească, iar fetele, fuste verzi precum trifoiul norocos. Aceștia, plini de voioșie, ne-au spus câteva bancuri însoțite de mici prezentări ale fascinantei insule de smarald, printre care s-a numărat și prezentarea câtorva specii de câini specifice țării, surprinzându-ne atunci când au adus pe scenă un Beagle, ținut în lesă de unul dintre elevi.

Au urmat elevii clasei a VI-a A, coordonați de dna. dirigintă Semeniuc Liliana. Aceștia ilustrat specificul cultural al Belgiei, țara ciocolatei, dând dovadă de o bună informare. Ne-au vorbit de desenele animate și benzile desenate, au intonat imnul, au dansat și au transmis multă energie pozitivă.

În țara lalelelor, Olanda, am călătorit împreună cu elevii clasei a VI-a B și doamna dirigintă Dumitrașcă Liliana. Povestea elevilor ne-a teleportat pe tărâmuri străine. Trei turiști cumpără obiecte de la o tarabă, obiecte care se dovedesc a fi vrăjite și îi transportă în Olanda. Astfel, ajung la Festivalul Tradițional Olandez unde fetele dansează pe muzica tradițională și băieții dau informații despre Olanda tuturor turiștilor interesați. ,,Festivalul” se încheie pe ritmuri tehno la un party cu un faimos DJ olandez. Turiștii rămân captivi în Olanda…

Clasa a VIII-a Bădeuți, coordonată de dna. dirigintă Donisan Dana, care a câștigat și premiul al III-lea, a reprezentat Spania în culori și ritm latino. După o prezentare în versuri a celor mai interesante lucruri din Spania, fetele au dansat și interpretat vocal celebra piesă din coloana sonoră a filmului ,,Llorona”. Prin dans, energie și sincron, aceștia au reușit să îmbine foarte bine cele mai frumoase momente reprezentative: ,,Spaniei. Spania, Ole îți spun! / Și aș vrea, regatul tău,/ Să rămână cum a fost / Și să dăinuie mereu!!! / Viva Espana!”

În așteptarea rezultatelor evaluării, au luat cuvântul reprezentanții comunității locale, domnul primar Cărare Vasile și domnul viceprimar Hreniuc Ioan care și-a exprimat aprecierile către elevii și cadrele didactice care au pregătit momentele inedite, felicitându-i și promițând că anul viitor premiile vor avea o valoare și mai mare. Apoi, dna. Vițega Cătălina, președinta Asociației Părinților a felicitat organizatorii și concurenții.

Unii elevi au afirmat că a fost foarte greu să se înțeleagă, să decidă ce vor face pe scenă, să danseze pași specifici unor țări străine sau să învețe un cântec într-o limbă nemaiauzită, dar tocmai faptul că au muncit în echipă le-a arătat că prietenia învinge mereu. Credem că prin astfel de proiecte  elevii ajung să se cunoască mai bine, să accepte diferențele dintre ei, să asculte și opinia celorlalți și să comunice corect. Și diriginții și-au expus impresiile și consideră că un astfel de proiect ne unește mai mult, iar călătoria în țările Europei ne face mai bogați din punct de vedere cultural și mai bine informați pentru momentul în care vom face o alegere pentru o vacanță. Toleranța, diversitatea, democrația, demnitatea, bunăstarea, solidaritatea sunt valorile pe care sperăm că elevii noștri și le-au întărit cu ocazia acestui eveniment, pentru că un cetățean european trebuie să contribuie la bunul mers al societății!

La mulți ani, Europa! La mulți ani, români!

Împreună pentru PACE în lume!

 

A consemnat coordonatorul pentru proiecte și programe educative, Marciuc Adriana

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava