Concert pascal
MOPAN Suceava

La Școala Gimnazială Milișăuți se anunță o competiție de zile mari cu ocazia Zilei Europei. Aflată la ediția a IV-a, Parada Multiculturală se va desfășura luni, 9 mai 2022, ora 11, la Casa de Cultură Milișăuți, sub forma unui concurs între clasele gimnaziale, premiul cel mare, oferit cu sprijinul Consiliului Local și al Companiei Egger, fiind o excursie.

În urma unei trageri la sorți, elevii au sarcina de a reprezenta pe scenă specificul cultural al unor țări europene, cum ar fi Germania, Franța, Polonia, Olanda, Spania ș.a. Sprijiniți de domnii diriginți, aceștia au pregătit momente diverse, de la dansuri tradiționale, piese de teatru, până la demonstrații de limbă, momente amuzante, dar și emoționante.Părinții sprijină și ei acest proiect, Asociația Părinților premiind echipele de pe locurile al II-lea și al III-lea. Parada țărilor europene va porni de la Școala Gimnazială Milișăuți și Bădeuți, la ora 10:50, va traversa centrul orașului, după care se va opri la Casa de Cultură a orașului Milișăuți, unde va avea loc competiția, începând cu ora 11, la aceasta participând aproximativ 200 de elevi, 20 cadre didactice, invitați surpriză și mulți părinți.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava