Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, fostul ministru al culturii, Bogdan Gheorghiu, amintește că în fiecare an, în data de 21 martie, se sărbătorește Ziua Internațională a Poeziei. Această zi este un prilej în plus de a ne cinsti poeții, de a reînvia recitalurile de poezie, de a întări legătura dintre poezie și alte arte. Cred că nu este întâmplător că, la patru zile distanță de Ziua Internațională a Poeziei, la 25 martie, sărbătorim 80 de ani de la nașterea poetei Anei Blandiana .

Ana Blandiana a publicat numeroase volume de poezie și proză și a câștigat  importante premii, cum ar fi Premiul Internațional „Herder” (1982), Premiul Opera Omnia acordat de Revista Convorbiri Literare (2014),  Cununa de Aur de la Struga (2019).

A fost premiată și aplaudată în unele dintre cele mai prestigioase locuri. Unul dintre aceste exemple este Universita­tea din Salamanca, unde Ana Blandiana a primit titlul de Doctor Honoris Causa.

Ana Blandiana a fost, ani la rând, o voce importantă în lupta pentru libertate, versurile sale fiind interzise de trei ori în perioada comunistă.

„Cred că poezia trebuie să se apere de cuvinte, nu să facă exces de ele. Există foarte mulţi poeţi pentru care metaforele sunt ca nişte podoabe, sunt ca nişte flori artificiale. În timp am crezut întotdeauna că asta este marea lecţie pe care am învăţat-o de la Lucian Blaga. Am învăţat că o metaforă este mult mai importantă decât zece metafore şi că metafora nu trebuie să fie o podoabă a poeziei, ci trebuie să fie scheletul ei”- Ana Blandiana.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava