MOPAN Suceava

Matei Vişniec va participa la cea de-a treia ediţie a Seminarului Internaţional de Jurnalism, desfăşurat la Iaşi, în perioada 21-23 martie, alături de David Lowen, Nicolas Don, Cristina Hermeziu, Irina Păcurariu, Marian Voicu, Ticu Lăcătuşu şi Daniel Condurache.

Marţi, 22 martie, ora 18.00, la Institutul Francez din Iaşi (Bd. Carol I nr. 26), Matei Vişniec va dialoga cu publicul francofon, pornind de la ediţiile în limba franceză ale volumelor Cabaretul cuvintelor. Exerciţii de muzicalitate pură a actorilor debutanţi (Cartea Românească, 2012) şi Negustorul de începuturi de roman (Cartea Românească, 2013; Polirom, 2014).

Ziua de miercuri (23 martie) îi va fi în întregime dedicată lui Matei Vişniec: dramaturgul, jurnalistul şi scriitorul român va conferenţia despre „Teatru şi jurnalism, influenţe reciproce”, va participa la două proiecţii de film şi la un spectacol-lectură cu fragmente din romanul Dezordinea preventivă (Cartea Românească, 2011) și din piesa de teatru Omul din care a fost extras răul (Polirom, 2015).

La ora 12.30 va avea loc şi lansarea celui mai recent roman semnat de Matei Vişniec, Iubirile de tip pantof. Iubirile de tip umbrelă…, apărut la Editura Cartea Românească, disponibil în curînd şi în ediţie digitală.

Invitat, alături de autor: Ioan Holban

Evenimentele vor avea loc în Sala Chopin a Complexului Palas Iaşi (Str. Palas nr. 7A), programul detaliat aici.

Tipologia stabilită de Matei Vişniec, care dă titlul noului său roman, îi include şi pe cititori. Există cititori de tip pantof şi cititori de tip umbrelă. Cititorul de tip pantof este disciplinat şi răbdător, are încredere în autor, începe cartea de la primul cuvînt şi o închide după ce ajunge la ultimul, fără să fi sărit nici măcar o virgulă. Cititorul de tip umbrelă priveşte neliniştit jocul cuvintelor, parcurge cartea pe sărite, se întoarce la unele pasaje, pe altele le traversează în diagonală, aprofundează numai dacă îl captivează textul şi, nu de puţine ori, încheie cartea citind începutul.

Lectura acestui roman de călătorie – prin lumea ideilor, prin istoria misterului teatral, dar şi prin ţinutul miraculos al Provenţei – va constitui pentru ambele categorii de cititori o experienţă spirituală „tectonică” (în aceste pagini se ciocnesc două plăci tectonice: prima este un continent de viaţă trăită, iar a doua este paradisul voluptuos al ficţiunii), dar va funcţiona şi ca un test. Nu ezitaţi să vă urmaţi instinctul şi să încercaţi să descoperiţi dacă sînteţi un cititor de tip pantof sau un cititor de tip umbrelă.

Matei Vişniec a debutat în anii 1980 cu poezie şi s-a afirmat apoi ca dramaturg. Piesele sale au traversat frontierele, fiind traduse în peste 30 de limbi, iar numele lui s-a aflat pe afişe în peste 40 de ţări. Este unul dintre autorii cei mai jucaţi la Festivalul de Teatru de la Avignon. Din 1990 este jurnalist la Radio France Internationale şi îşi desfăşoară activitatea între Franţa şi România.

În anul 2008, Matei Vişniec publică la Editura Cartea Românească primul său roman, Cafeneaua Pas-Parol, scris în 1983. Urmează Sindromul de panică în Oraşul Luminilor – unul dintre cele mai apreciate romane ale anului 2009, premiat de revista Observator cultural. În 2010 apare romanul Domnul K. eliberat. Deşi

l-a scris în 1988 – primul an al exilului său parizian –, autorul a aşteptat mai bine de 20 de ani înainte de a-l încredinţa tiparului. Romanul vizionar Dezordinea preventivă este publicat în anul 2011, iar Negustorul de începuturi de roman a fost recompensat în 2014 cu Premiul „Augustin Frăţilă”.

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava