Concert pascal
MOPAN Suceava

”Asistență socială și implicare comunitară” a fost numele simpozionul organizat cu această ocazie sub tema stabilită la nivel mondial ”Criza economică și socială. Soluțiile asistenței sociale”. La eveniment a fost prezentă și Georgeta Balmoș, suceveanca onorată cu titlul “asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi” la „Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2014″.

Asistenți sociali, studenți, cadre didactice universitare și preuniversitare, beneficiari direcți sau indirecți ai sistemului de asistență socială au participat la simpozionul care s-a desfășurat pe trei secțiuni: asistența socială și mass-media. Deontologie profesională și impact asupra comunității; responsabilitate, implicare și parteneriat în asistență socială comunitară; realități cotidiene. O perspectivă a asistenței sociale sociale de azi și de mîine.
„Este un bun prilej de a mai afla unii despre alţii, de a mai afla despre proiectele pe care unii sau alţii le-au iniţiat şi pentru a rezolva împreună ceea ce spunem noi că poate să existe în orice societate, acele stări de anomie, şi prin profesionalismul celor care se implică în acest domeniu să putem creşte calitatea vieţii beneficiarilor noştri”, a declarat Ecaterina Croitor, președintele Sucursalei Teritoriale Suceava a Colegiului Național al Asistenților Sociali.
La eveniment a fost prezentă și suceveanca Georgeta Niculina Balmoş, cea care a cîştigat titlul “asistentul social din domeniul persoanelor cu dizabilităţi” şi a fost premiată la „Gala Naţională a Excelenţei în Asistenţă Socială 2014”. Georgeta Balmoş este asistent social la Centrul Şcolar de Educaţie Incluzivă ,,Sf. Andrei’’ din Gura Humorului de 12 ani, după ce, vreme de 7 ani, a fost educator – terapie la Şcoala Specială Câmpulung Moldovenesc.

Ziua Mondială a Asistenței Sociale a fost sărbătorită și la Suceava, 10.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (2 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava