Concert pascal
MOPAN Suceava

Leonida-i unul acele nume vechi care încă mai dăinuie-n București; dăinuie și după mai bine de șapte decenii de cînd a ieșit din uzul oficial.

Dar prea puține – rușinos de puține! – știm despre Leonida. A fost Leon Leonida – la începtul secolului trecut – unul din primii pasionați, comercianți și piloți de automobile.

De unde venise, din ce familie, cît de mulți bani avea, mister. Moare în 1911, la nici 30 de ani; nu deslușim dacă are descendenți. Unii-l consideră primul român care-a murit într-un accident auto. Tînăr teribil, la 20-și ceva de ani înființează firma ce i-a purtat numele.

Trece Primul Război; firma rămîne, se dezvoltă și devine celebră, nu doar ca reprezentanță de vînzări cu filiale în toată țara, ci și ca veritabilă fabrică de carosări auto.

Cine conduce afacerea în tot acest timp, e neclar; sfîrșitul acesteia – odată cu Naționalizarea – e previzibil; ce s-a petrecut apoi e-n pîcla nedreaptă a istoriei: se vorbește despre un Leonida care „a sfîrșit prin a lucra într-un atelier de reparat frigidere”.

Cel mai probabil „industriașul Leonida” al cărui nume apare ici-colo în perioada interbelică este Constantin – tatăl lui Leon. Familia trece prin multe nenorociri.

După cîțiva ani de la moartea lui Leon, lui Constantin i se naște următoarea descendentă, Ioana Maria (Peggy) care piere și ea tragic de tînără: la înmormîntare, conform jurnalului Irinei Procopiu, „tatăl e disperat, mama nici măcar nu a venit”; episodul e evocat și de Steindhart.

Știm de casa familei Leonida pe bulevardul Dacia, pe mîna stîngă între Polonă și Aurel Vlaicu la numărul actual 81, fost 31. La vreo două case mai încolo, locuiește, la un moment dat, Paul Leonida; el e din cealaltă familie celebră Leonida, cea care i-a dat și pe Dimitrie, Elisa și Gheorghe. E vreo legătură între familii? Nu reiese de nicăieri. S-o fi petrecut, în timp, și vreo amestecare firească a amintirilor urbane legate de ele? Mai mult ca sigur.

… Să vedem ce știm; ce ne-a rămas. În primul rînd, blocul cu magazinul „Leonida” de pe Magheru.

Blocul (îl vedem chiar azi în reparații) a fost construit la mijlocul anilor ’30 și spațiul comercial, firește, nu era de… mîncare – ci de mașini; dar după Război, cînd se transformă în magazin alimentar, își păstrează numele atît de bine, încît bucureșteanul ar putea jura că dintotdeauna Leonida fusese vreun… băcan!

Continuarea aici: https://bucuresticitynews.ro/dupa-leonida/

 

Leon Leonida – la începutul secolului trecut – unul din primii pasionați, comercianți și piloți de automobile, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava