Concert pascal
MOPAN Suceava

Rectorul Universității ”Ștefan cel Mare” Suceava a transmis astăzi un mezaj către colegi și studenți anunțân că nu va mai candida pentru un nou mandat deși legislația îi permite. Începând cu data de 7 martie 2024, USV va avea un nou rector care va fi ales  pe data de 15 februarie. Prezentăm mesajul integral:

„Dragi colegi, Dragi studenți,

Ne aflăm la finalul anului 2023 și în apropierea încheierii perioadelor de mandat ale structurilor academice alese în anul 2020. Legislația în vigoare îmi permite să mai candidez la funcția de rector al Universității „Ștefan cel Mare” din Suceava. Totuși, apreciez că 12 ani, în care am deținut această funcție, sunt suficienți și, de aceea, nu voi mai candida pentru un nou mandat. Consider că o instituție atât de dinamică, cum este universitatea noastră, are nevoie periodic de noi motoare. Astfel, începând cu data de 7 martie 2024, USV va avea un nou rector, pe care îl vom alege pe data de 15 februarie.

Trebuie să spun că sunt mândru de comunitatea academică pe care cu onoare am condus-o atâția ani. Am plecat la drum, în anul 2012, aflându-ne într-o situație financiară foarte grea, cu fonduri insuficiente pentru susținerea plății salariilor și a celorlalte cheltuieli operaționale, cu un deficit substanțial de imagine, cauzate, în principal, de politica ministrului de atunci. Prin munca noastră, a tuturor, am ajuns astăzi să avem una dintre cele mai bine finanțate universități din România (pe student echivalent), o universitate membră a unei prestigioase rețele de universități europene (Neolaia), o prezență constantă în clasamentele internaționale, o universitate bine reprezentată în consilii și comisii naționale. Suntem singura universitate care are în coordonare o Casă de cultură a studenților, suntem pe primul loc între universități în ceea ce privește brevetele de invenție, susținem lectorate de limbă română în Ucraina, avem un club sportiv cu rezultate remarcabile la handbal, atât la nivel național, dar mai ales la nivel european universitar, suntem universitatea cu cele mai multe programe de studiu în dublă diplomă realizate cu universități din străinătate, avem așadar cu ce să ne mândrim!

Universitatea are, astăzi, peste 10.000 de studenți (față de un minim de 7.800 provocat de politicile din anul 2011), dintre care aproape 15% au domiciliul în afara granițelor României, numărul locurilor bugetate pentru români crescând cu 75%, iar cele pentru străini de 8 ori.

Venitul mediu al angajaților USV a crescut în această perioadă de 4 ori. La finalul anului 2023, universitatea noastră are un sold de peste 50 de milioane de lei (care cuprinde și soldurile anilor precedenți), fonduri rezervate, în special, dezvoltării infrastructurii de învățământ și cercetare a universității, dar și asigurării fondului de rulment și a cofinanțării zecilor de proiecte aflate în derulare sau care vor fi contractate în perioada imediat următoare. Universitatea este, astfel, la adăpost, chiar și în eventualitatea unor vremuri mai grele care ar putea apărea începând cu anul 2025.

Pe viitor nu intenționez să mă retrag exclusiv în activitatea didactică și de cercetare, dar nici nu voi aplica pentru vreo funcție executivă. Voi continua să mă implic în managementul proiectelor PNRR, care însumează deja peste 175 milioane lei în proiecte de infrastructură contractate și peste 135 de milioane lei în proiecte depuse spre evaluare sau în pregătire, proiecte care vor asigura dezvoltarea instituțională a universității, în special a campusului Moara (unde se vor construi cel puțin 8 clădiri și utilitățile necesare), precum și a sediului Facultății de Medicină și Științe Biologice. Îmi propun să candidez pentru un loc de membru în Consiliul facultății și în Senat, unde nu sunt funcții executive și unde voi încerca să ajut cu experiența mea, desigur, dacă voi fi ales!

Doresc să vă mulțumesc tuturor pentru că ați fost alături de mine, pentru acești 12 ani extraordinari de intens, pentru că ați înțeles să fim împreună și la bine și la greu.

Am beneficiat de o echipă extraordinară, căreia țin să îi mulțumesc. Am putut atinge țintele pe care ni le-am propus datorită implicării colegilor de la toate facultățile și ne-am putut baza întotdeauna pe atitudinea participativă a studenților noștri, pe parcursul tuturor acestor ani. Tot ceea ce am realizat am făcut-o împreună, noi toți! Și vă mulțumesc pentru asta!

Vă doresc sărbători fericite și La Mulți Ani!”

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Educaţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava