Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto34 poze în acest set

Comuna suceveană Șcheia le-a luat-o înainte multor localități urbane din județ și din țară. Începând de luni, 8 aprilie,  în satul Mihoveni se va pune în funcțiune o școală cu încălzire în pardoseală și cu pompe de căldură. Este vorba de corpul B al Școlii Generale ”Niculae Popinceanu” care a fost supus unor lucrări de reabilitare termică și introducere sisteme de încălzire și economisire a energiei investiție realizată prin Administrația Fondului de Mediu. Potrivit primarului Vasile Andriciuc, școala deține două corpuri de clădire, Corpul B care a fost reabilitat și consolidat și Corpul A, cel principal, vechi de 100 de ani, care va intra și el în reabilitare și începând de săptămâna viitoare. Investițiile la ambele corpuri se ridică la aproape 10 milioane de lei din care jumătate provin din Fondul pentru Mediu iar cealaltă jumătate din bugetul local. Cei aproape 270 de copii vor fi mutați începând de luni, 8 aprilie, în Corpul B al școlii.

”Este un anunț atât de îmbucurător pentru că ne pregătim acum pentru a începe lucrările la Corpul A. Corpul B a fost finalizat s-a făcut subzidirea și consolidarea lui și a ieșit o lucrare frumoasă. S-a muncit toată iarna pentru a termina investiția. Corpul B îi primește acum pe copii cu toate condițiile pentru un învățământ de calitate. Elementul de noutate este sistemul de încălzire prin pardoseală cu pompe de căldură. Am pornit de la acele dușumele cu cioturi, am trecut apoi la parchet și acum avem încălzire în pardoseală. Trebuie să-i anunț pe copii că este o mutare provizorie. În trei patru luni sperăm să finalizăm și Corpul A astfel încât la începutul anului școlar 2024-2025 în septembrie să aibă la dispoziție ambele corpuri ale școlii. Mai mult, în paralel mergem și cu proiectul de dotare al școlii cu echipamente IT, table interactive, calculatoare, mobilier, proiect în valoare de un milion de lei prin PNRR astfel încât activitățile didactice să se desfășoare la standarde europene așa cum ne-am obișnuit la Șcheia”, a spus Andriciuc.

El a adăugat că se are în vedere și amenajarea curții urmând a fi construite terenuri de volei, minitenis dar și un loc de joacă pentru copii așa cum există și la celelalte școli din comună. ”Sperăm ca la începutul lunii septembrie să terminăm lucrările la acest edificiu educațional astfel încât copiii să se bucure de cele mai bune condiții de desfășurare a procesului instructiv-educativ”, a conchis Vasile Andriciuc.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava