Concert pascal
MOPAN Suceava

Fondurile tranzacționate la bursă (ETF) pot fi o bună poartă de intrare pe piața bursieră pentru noii investitori, rămânând prima opțiune chiar și pentru cei cu mai multă experiență. Aceste instrumente sunt accesibile din punct de vedere al prețurilor, dar și al facilității de cumpărare. Totodată, de obicei, au un risc mai mic decât acțiunile individuale deoarece un singur fond deține o colecție diversificată de investiții.

Potrivit lui Radu Puiu, analist financiar al XTB România, casă de brokeraj pe burse internaționale, una dintre modalitățile utilizate frecvent de investitorii începători este de a cumpăra ETF-uri care urmăresc indici de piață largi, cum ar fi S&P 500. În acest fel, investițiile se fac în unele dintre cele mai mari companii, cu scopul de a obține randamente pe termen lung. Alți factori care trebuie luați în considerare includ riscul și rata de cheltuieli a fondului, reprezentând suma care trebuie plătită în fiecare an sub formă de comisioane pentru a deține fondul. Cu cât rata de cheltuieli este mai mică, cu atât mai puțin va afecta randamentele investitorilor.

„În contextul unor plasamente pe termen lung, simplitatea și puterea unui fond indexat pe o piață largă, la comisioane reduse, cum ar fi un fond care urmărește indicele S&P 500, sunt greu de depășit. Acesta urmărește să ofere randamente care să se alinieze cât mai fidel celor oferite de indice”, punctează Radu Puiu.

Există mai multe tipuri de ETF-uri care pot oferi expunere la diferite active și piețe: de acțiuni, de obligațiuni, specializate, sustenabile, de mărfuri.

Chiar dacă ETF-urile oferă o expunere diversificată, ceea ce minimizează riscul, sunt totuși important de analizat deținerile unui fond înainte de a investi. Potrivit analistului XTB România, din fericire, majoritatea ETF-urilor sunt produse foarte transparente, care oferă informații detaliate despre dețineri.

Având în vedere popularitatea la nivel global, aceasta s-a transpus și pe plan local, motiv pentru care vom vedea care au fost top zece cele mai tranzacționate ETF-uri de la XTB România din punct de vedere al volumului în primele opt luni ale acestui an.

Primul loc este deținut de iShares USD Treasury Bond 1-3yr UCITS (Acc USD), care urmărește indicele ICE US Treasury 1-3 ani, compus din obligațiunile guvernamentale denominate în dolari americani emise de Trezoreria SUA, cu o perioadă până la scadență cuprinsă în intervalul 1-3 ani. Veniturile din dobânzi (cupoane) din ETF sunt acumulate și reinvestite în același instrument. Deși ar putea părea surprinzător, alegerea investitorilor vine pe fondul unui mediu de dobânzi ridicate peste Ocean.

”În prezent, ca urmare a strângerii curbei randamentelor, există o diferență foarte mică în cumpărarea de obligațiuni cu maturități de 6 luni, 12 luni, 3 ani sau 5 ani. Atunci când lucrurile sunt normale, randamentele obligațiunilor tind să crească, pe măsură ce scadențele devin mai lungi. Însă nu este cazul în prezent, cu o curbă de randament inversată, în care obligațiunile pe termen scurt au un randament de 5,5%, iar cele pe termen lung de numai 4,4%. În plus, anul viitor este deja așteptat să aducă primele reduceri de dobândă, motiv pentru care prima pentru randamentele pe termen scurt este mai ridicată”, subliniază Radu Puiu.

În iulie, principala narațiune a fost în jurul unei aterizări economice ușoare, evitând recesiunea, și cu o inflație în continuă scădere. În luna august, acest lucru s-a schimbat puțin, cu „o revenire a randamentelor” și temeri tot mai mari că ritmul de creștere va rămâne pesteașteptări, cu rate mai mari ale dobânzilor, pentru mai mult timp.

La nivel global, fluxurile de venituri fixe au încetinit de la 32,1 miliarde de dolari la 22,3 miliarde de dolari. Chiar și aceste achiziții au fost axate pe defensivă, ETF-urile de obligațiuni guvernamentale reprezentând 18,5 miliarde de dolari, adică 83% din total, cu mult peste media lunilor mai-iulie, de 46%.

Potrivit analistului XTB România, având în vedere starea actuală a pieței, nu este de mirare faptul că topul este completat de un alt ETF care oferă expunere pe obligațiuni. Este vorba despre iShares EUR High Yield Corp Bond UCITS (Dist EUR) care urmărește indicele iBoxx® EUR Liquid High Yield. Acesta este format din cele mai mari și mai lichide obligațiuni corporative denominate în euro, cu rating sub nivelul investițional. Veniturile din dobânzi (cupoane) din ETF sunt distribuite semestrial investitorilor. De la începutul anului, a livrat un randament de 6,87%, sub cel al altor instrumente precum indicii bursieri, dar unul respectabil având în vedere nivelul de risc mai redus al titlurilor de stat.

WisdomTree Artificial Intell Ucits (Acc USD) reprezintă instrumentul care s-a aflat pe al doilea loc în rândul preferințelor românilor. ETF-ul urmărește indicele Nasdaq CTA Artificial Intelligence, care oferă expunere pe un mix de companii de inteligență artificială (AI). Dividendele din ETF sunt acumulate și reinvestite în ETF. Nu este niciun secret faptul că boom-ul tehnologiilor de inteligență artificială a reprezentat unul dintre subiectele anului, întregul sector tehnologic beneficiind de interesul pentru noile descoperiri din AI. Instrumentul a oferit un randament, de la începutul anului, de 33,61%, superior unor indici majori din SUA precum Nasdaq (28,69%) sau S&P 500 (14,66%).

În acest context, investitorii în ETF-uri de tehnologie s-au bucurat de un nou impuls în 2023, după ce au suferit o pierdere medie de 38,5% în 2022, comparativ cu pierderea de 19,4% a pieței bursiere în ansamblu în acel an. Câștigurile înregistrate în 2023 au echilibrat performanța lor pentru perioada de urmărire de 12 luni, care s-a încheiat la 12 septembrie. În această perioadă, ETF-urile tehnologice au avut un randament de 10,8%, în timp ce piața în ansamblu a câștigat 9,7%.

Podiumul este completat de ETF-ul SPDR S&P Euro Dividend Aristocrats UCITS (Dist EUR), care se bazează pe indicele S&P Euro High Yield Dividend Aristocrats S&P. Acesta este conceput pentru a măsura performanța celor 40 de companii din zona euro, cu cel mai mare randament al dividendelor, din cadrul indicelui S&P Europe Broad Market Index (BMI). El este determinat în conformitate cu metodologia indicelui, care presupune o politică de menținere stabilă sau creștere a dividendelor pentru o perioadă minimă de 10 ani consecutivi. Acest instrument este o alternativă pentru investitorii care doresc un flux de numerar constant, provenit din dividende, în contextul în care acestea sunt distribuite din natura instrumentului.

Pe a patra poziție se plasează SPDR MSCI USA Small Cap Value Weighted UCITS (Acc EUR), care urmărește indicele MSCI USA Small Cap Value Weighted, oferind expunere la acțiuni americane cu capitalizare mică, ponderate în funcție de patru criterii fundamentale: vânzări, profituri, câștiguri în numerar și valoare contabilă. Dividendele din ETF sunt acumulate și reinvestite în ETF. De la începutul anului și până în prezent, randamentul acestui ETF a fost de 7,44%.

Locurile cinci și șase sunt ocupate de două ETF-uri care pot fi considerate complementare pentru o strategie populară în rândul investitorilor. iShares Core MSCI EM IMI UCITS (Acc Eur) urmărește indicele MSCI Emerging Markets Investable Market (IMI), care investește în acțiunile de pe piețele emergente din întreaga lume. Pe de altă parte, iShares Core MSCI World UCITS (Acc USD) urmărește evoluția indicelui MSCI World, care urmează acțiunile din 23 de țări dezvoltate din întreaga lume. Dividendele oferite de cele două ETF-uri sunt acumulate și reinvestite în ETF. Investiția în cele două instrumente poate oferi o expunere pe pieța de capital globală, fiind o metodă populară de a investi în economiile internaționale.

A șaptea poziție, deținută de iShares Nasdaq US Biotechnology UCITS (Acc EUR), urmărește indicele Nasdaq Biotechnology. Acesta oferă expunere asupra companiilor cotate în Nasdaq a căror activitate principală este cercetarea biomedicală pentru a dezvolta noi tratamente. Dividendele din ETF sunt acumulate și reinvestite.

Pe locul opt se află iShares MSCI China UCITS (Acc USD), care urmărește indicele MSCI China, compus din cele mai mari și lichide acțiuni din această țară. Dividendele din ETF sunt acumulate și reinvestite în ETF.

Această dinamică vine în contextul unui impuls al Beijingului de a injecta bani pe piețele de acțiuni chinezești, care pare să fi provocat o creștere a investițiilor. Astfel, China a reprezentat aproape o treime din fluxurile globale de fonduri tranzacționate la bursă în luna august.

Conform datelor BlackRock, ETF-urile de acțiuni axate pe China au înregistrat intrări nete record, de 20,6 miliarde de dolari în august, de două ori și jumătate mai mult decât în iulie. Acestea au depășit cele 11,1 miliarde de dolari obținute de ETF-urile axate pe acțiuni americane. Toți banii intrați au provenit de la fonduri cotate în Asia-Pacific, inclusiv în China, investitorii americani și europeni retrăgând de fapt bani.

Popularitatea acestor instrumente a coincis cu introducerea mai multor măsuri oficiale de stimulare a pieței bursiere chineze. Totuși, tendința din România este în contrast cu dinamica investitorilor din afara Asiei, aspect care poate părea surprinzător. Astfel, cererea de ETF-uri chinezești din partea investitorilor străini a fost inexistentă, cu ieșiri nete de 1 miliard de dolari din martie, pe fondul unei creșteri economice slabe în China și ale unor tensiuni geopolitice în creștere.

Penultima poziție a clasamentului este ocupată de iShares Core DAX UCITS (Acc EUR), care urmărește performanța indicelui german DAX, compus din cele mai mari și mai tranzacționate 40 de companii germane listate pe segmentul Prime Standard al Bursei de Valori din Frankfurt. Dividendele din ETF sunt acumulate și reinvestite în ETF. Această alegere nu este o surpriză, investitorii români fiind atrași de companiile din Germania din mai multe motive, precum biasul de proximitate (investitorii sunt dispuși să investească în piețe mai apropiate din punct de vedere geografic) sau faptul că Germania este principalul partener comercial al României.

La nivel global, cererea pentru ETF-uri de toate tipurile a fost redusă în august, cu intrări nete totale care au scăzut la 65,3 miliarde de dolari, de la 90,1 miliarde de dolari în iulie. Asta în pofida unui salt de 13 miliarde de dolari în cumpărarea de ETF-uri de acțiuni chinezești, arată cifrele BlackRock. Fluxurile atât în acțiuni, cât și în titluri cu venit fix au încetinit, în timp ce ETF-urile de mărfuri au înregistrat încă o lună de ieșiri, impulsionate de aur, continuând o tendință recentă.

Nimic nu pare însă să poată opri ascensiunea ETF-urilor de acțiuni axate pe tehnologie, întrucât acestea au aspirat încă 12,2 miliarde de dolari în august.

Cu intrări cumulate de 33 de miliarde de dolari în YTD, fluxurile din sectorul tehnologic au depășit deja cele 26 de miliarde de dolari adăugate pe parcursul anului 2022, sectorul fiind pe cale să rămână cel mai popular pentru al cincilea an consecutiv.

Se preconizează că activele globale investite în ETF-uri vor crește cu 50%, ajungând la 15.000 de miliarde de dolari în doar cinci ani, Germania fiind una dintre țările cu cea mai rapidă creștere.

 

Despre XTB:

Grupul XTB este un furnizor internațional de produse, servicii și soluții tehnologice de tranzacționare și investiții. Entitățile Grupului XTB sunt supravegheate de cele mai mari autorități de reglementare din lume, inclusiv FCA, CySEC și KNF. De peste 18 ani, XTB Group a oferit investitorilor de retail acces imediat la sute de piețe din întreaga lume. XTB este o companie fintech bazată pe încredere, tehnologie și suport. Din 2004, Grupul XTB și-a extins activitatea, care acoperă acum 13 piețe majore din Europa, America Latină și Asia, câștigând încrederea a peste 781.000 de clienți. Folosind propriile platforme premiate xStation și xStation Mobile, entitățile XTB Group oferă acces la peste 5.900 de instrumente financiare, inclusiv acțiuni reale, ETF-uri și CFD-uri pentru Forex, indici, mărfuri, acțiuni, ETF-uri și criptomonede. Prin X-Open Hub, XTB oferă tehnologie de vârf instituțiilor financiare din întreaga lume. Mai multe pe: www.xtb.com.

 

Avertisment cu privire la riscuri:

Orice opinii, cercetări, analize, preţuri sau alte informaţii oferite cu titlul de comentarii generale de piaţă nu reprezintă sfaturi de investiţii. XTB nu este răspunzător pentru orice pierdere sau pagubă incluzând şi fără limitare la, orice pierdere sau câştig care poate lua naştere direct sau indirect din utilizarea sau bazarea pe astfel de informaţii. Vă aducem la cunoştinţă că informaţiile sau cercetările bazate pe date istorice nu garantează viitoare performanţe sau rezultate. 77% din conturile investitorilor de retail pierd bani atunci când tranzacționează CFD-uri cu acest furnizor. Ar trebui să luați în considerare dacă vă puteți permite să vă asumați riscul ridicat de a vă pierde banii.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava