Concert pascal
MOPAN Suceava

Şeful administraţiei judeţene, Gheorghe Flutur, îi îndeamnă pe sucevenii plecaţi la muncă în străinătate să se întoarcă acasă şi să investească în judeţ, dar şi să se asocieze dacă vor să aibă succes. La Consiliul Judeţean Suceava a avut loc o întâlnire organizată de Gheorghe Flutur cu sucevenii din Diaspora, acestora fiindu-le prezentate oportunităţile de afaceri pe care le au în judeţ. La discuţii au mai fost prezenţi prefectul judeţului, Constantin Harasim, preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie, Nicolae Troaşe, preşedintele Agenţiei de Dezvoltare Nord – Est, Vasile Asandei, şefi de instituţii sucevene, precum şi câteva zeci de suceveni care muncesc în străinătate. Gheorghe Flutur le-a transmis sucevenilor din Diaspora că judeţul Suceava are două mari domenii în care pot fi făcute investiţii, agricultura şi turismul, domenii care cunosc o dezvoltare din ce în ce mai puternică. El a arătat că din păcate autorităţile nu au făcut prea multe pentru românii plecaţi la muncă în străinătate, motiv pentru care a iniţiat aceste întâlniri cu reprezentanţii din Diaspora. „Este o formă de respect faţă de dumneavoastră”, le-a transmis Flutur celor prezenţi la întâlnire.

La rândul său, preşedintele CCI Suceava, omul de afaceri Nicole Troaşe, a ţinut să precizeze că o astfel de iniţiativă este lăudabilă, şi i-a îndemnat pe sucevenii plecaţi la muncă să vină acasă să investească. El a arătat că CCI Suceava le poate oferi consultanţă celor care vor să se întoarcă acasă şi să investească banii într-o nouă afacere. „Vom avea proiecte comune cu administraţia judeţeană, şi aş vrea că toţi cei plecaţi să se întoarcă şi să investească, pentru că este loc pe piaţă. Sunt foarte multe domenii de activitate în care încă se mai poate investi”, a spus Nicolae Troaşe.
În cadrul discuţiilor, un sucevean plecat de 15 ani la muncă în străinătate a spus că a investit în achiziţionarea a 11 hectare de teren, dar şi 75.000 de euro în amenajarea unui grajd de animale, însă a spus că nu poate să-şi dezvolte activitatea pe motiv că piaţa nu este încă stabilă, iar animalele se vând în momentul de faţă la preţuri foarte mici. La rândul său, Gheorghe Flutur le-a transmis celor care vor să investească în agricultură şi zootehnie că trebuie să se asocieze pentru a fi puternici pe piaţă, dar şi că în ultima perioadă au apărut o serie de probleme din cauza întârzierilor la plata subvenţiilor. „Sunt şi eu supărat din acest motiv, pentru că ministrul agriculturii a spus că problemele vor fi rezolvate. Am înţeles că iar au apărut probleme cu softul, care merge două ore şi se blochează. Din păcate aceste probleme îi descurajează pe agricultori. Sperăm că se va rezolva repede”, a precizat Flutur. El a subliniat că este nevoie de o mai bună organizare a celor care lucrează în aceste domenii de activitate. „Dezorganizarea noastră a făcut ca pe piaţă să intre cei din Polonia sau din Ungaria”, a arătat preşedintele CJ Suceava.

Gheorghe Flutur a arătat că din păcate nici fermierii nu au fost învăţaţi cum să utilizeze banii din subvenţii, adăugând că aceste fonduri de care beneficiază „nu e bine să fie folosite pentru nunţi sau botezuri”. El a precizat că banii din subvenţii trebuie folosiţi, ca exemplu, pentru îmbunătăţirea păşunilor dar şi pentru achiziţionarea de noi rase de animale, astfel încât producţia să fie mai mare. La rândul său, preşedintele CCI Suceava, Nicolae Troaşe a spus că şi el are o fermă cu 80 de vaci, rasa Angus, adăugând că fermierii ar trebui să crească anumite rase de animale, dar şi să se organizeze pentru a putea rezista pe piaţă. Troaşe a ţinut să precizeze că el nu crede în „explicaţia asta cu softul” în problema acordării subvenţiilor. Gheorghe Flutur l-a completat pe acesta, precizând că „nici eu nu spun că e o scuză cu softul”, adăugând însă că din cauza acestor probleme sunt firme care riscă să ajungă în faliment.

Pe de altă parte, Flutur a declarat că celor care vor să investească trebuie să le fie prezentate şi afaceri de succes, nu numai situaţii în care investitorii au eşuat. În acest sens, preşedintele CJ Suceava a propus organizarea unor vizite la investiţiile care au avut succes, astfel încât sucevenii plecaţi la muncă în străinătate să vadă singuri cum poate fi dezvoltată o activitate. Gheorghe Flutur le-a amintit sucevenilor din Diaspora că şi aeroportul din Suceava a fost redeschis, iar în momentul de faţă a început discuţiile pentru dezvoltarea transportului de mărfuri pe cale aeriană.

În ceea ce-i priveşte pe sucevenii din Diaspora, unii dintre aceştia au acuzat faptul că în continuare au nevoie de foarte multe avize pentru a putea începe o afacere, dar şi birocraţia excesivă şi faptul că legislaţia fiscală a cunoscut numeroase modificări. De exemplu, un tânăr crescut în Italia, originar din judeţul Suceava, Cristian Rugină, a declarat că cei care vor să se întoarcă şi să investească trebuie să aibă în primul rând o atitudine pozitivă. Tot el a afirmat că atât părinţii lui, cât şi alţi români au investit până acum în case, însă „a venit momentul ca aceste case să fie întreţinute prin afaceri”. „Visul meu este să cumpăr câteva hectare de pământ, aici acasă, şi să fac agricultură aici, bio sau nu, o să mai vedem noi”, a spus Cristian Rugină. De precizat că reprezentanţi ai instituţiilor prezente le-au explicat sucevenilor din Diaspora că au la dispoziţie mai multe programe europene de finanţare a unor proiecte, dar şi că în momentul de faţă România începe să devină din ce în ce mai atractivă din punct de vedere fiscal.


În cadrul întâlnirii s-a adus în discuţie şi problema cu care se confruntă angajatorii suceveni, care au ajuns în situaţia să nu mai găsească forţă de muncă, calificată sau necalificată. fapt evidenţiat şi de directorul AJOFM Suceava, Mirela Adomnicăi. De asemenea, şi preşedintele CCI Suceava, Nicolae Troaşe a subliniat că foarte mulţi oameni de afaceri nu găsesc forţă de muncă calificată, în domenii precum industria alimentară sau construţiile. Troaşe le-a spus sucevenilor din Diaspora că firmele din ţară au nevoie de forţă de muncă. „Nu e uşor să ajungi la salariile din afară. Dar un prima pas ar fi ca mediul de afaceri să devină mai prietenos. România începe să devină atractivă din punct de vedere fiscal, iar cerinţa de pe piaţă ne va obliga şi pe noi, oamenii de afaceri să creştem preţurile”, a spus Troaşe.
În final, Gheorghe Flutur a ţinut să-i invite pe sucevenii din Diaspora să participe la toate acţiunile care vor fi organizate în judeţul Suceava pe perioada lunii august – Luna Diasporei.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava