Concert pascal
MOPAN Suceava
Galerie foto15 poze în acest set

Primarul Sucevei Ion Lungu a premiat în ultimii zece ani aproape 1.000 de „Cupluri de Aur” care au împlinit 50 de ani de căsătorie. Ion Lungu a făcut această precizare în cursul zilei de marţi, în cadrul unei festivităţi care a avut loc în cadrul Zilelor Sucevei. Şi anul acesta, primarul Sucevei a premiat mai multe cupluri care au împlinit 50 de ani de căsătorie, fiecare dintre acestea primit un buchet de flori şi o diplomă de fidelitate. „În fiecare an, la Zilele Sucevei, sărbătorim Cuplurile de Aur. De când sunt primar al municipiului Suceava am sărbătorit aproape 1.000 de <Cupluri de Aur>. Este un lucru important pentru cei sărbătoriţi, mai ales că sunt oameni care au muncit o viaţă întreagă, sunt generaţia care a construit oraşul nostru, aşa cum arată el astăzi. Iar noi, generaţiile tinere avem de învăţat multe de la ei”, a spus Lungu pe scena din parcarea Iulius Mall Suceava, în prezenţa a câteva mii de persoane.

În prima zi a Zilelor Sucevei de anul acesta, sucevenii au avut parte de mai multe concerte de muzică populară, printre cei care au urcat pe scenă numărându-se Ansamblul „Ciprian Porumbescu”, Ansamblul „Arcanul USV” din Suceava, dar şi interpreţii George Finiş, Sorin Filip, Nicolae Vueru, Dana Dăncilă, Rodica Andronic, Lucica Păltineanu, Margareta Clipa, Adriana Bucevschi, Alexandru Recolciuc, Angelica Flutur sau Alexandra Brădățan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava