Concert pascal
MOPAN Suceava

În toate municipiile, oraşele şi comunele sucevene au fost stabilite locaţiile în care vor ateriza elicopterele SMURD în cazul unor intervenţii pentru situaţii de urgenţă. Decizia a fost luată în şedinţa de marţi a Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava, prefectul judeţului Florin Sinescu precizând că aceste locaţii unde vor putea ateriza elicopterele pentru intervenţii în situaţii de urgenţă au fost stabilite pentru fiecare municipiu, oraş şi comună din judeţ. Sinescu a arătat că toate aceste locaţii au fost verificate de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă, astfel încât în situaţia în care va fi nevoie să se intervină cu elicopterele SMURD să se cunoască exact coordonatele unde pot ateriza. „Tot în cadrul Comitetului pentru Situaţii de Urgenţă, a fost prezentată procedura de utilizare a aeroporturilor şi heliporturilor pe timp de zi şi noapte pentru aeronavele şi elicopterele SMURD şi ale Ministerului Administraţiei şi Internelor. Astfel, a fost stabilit un set unitar de reguli pentru reglementarea activităţilor care se desfăşoară pentru coordonarea misiunilor ce implică suport aviatic”, a declarat prefectul judeţului Suceava.

Pe de altă parte, el a arătat că în cursul zilei de ieri a fost prezentat raportul de activitate al Comitetului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Suceava pentru primul semestru al acestui an. „În această perioadă activitatea Comitetului s-a încadrat în prevederile legale care reglementează acest domeniu. În acest context, datorită unei bune colaborări între instituţiile reprezentate în acest comitet s-a realizat gestionarea eficientă a evenimentelor produse pe raza administrativ teritorială a judeţului Suceava, prevenindu-se o eventuală evoluţie negativă a acestora prin măsuri specifice de remediere”, a mai declarat prefectul judeţului.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sănătate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava