Trasee Eminesciene
Galerie foto58 poze în acest set

Bisericuța din satul Florinta, comuna Șcheia, proaspăt renovată, a fost sfințită duminică dimineață de un sobor de 38 de preoți și de diaconi în frunte cu episcopul vicar Damaschin Dorneanul. Din soborul slujitor au făcut parte Părintele Viorel Ilişoi – consilier economic, Părintelele Filaret Ruscan – consilier Misiune Pastorală şi actualitate creştină, Părintele arhidiacon Bogdan Hrişcă – consilier eparhial sectorul educaţional teologic al Arhiepiscopiei Sucevei şi Rădăuţilor, Părintele Minu Mititelu – protoiereu al Protopopiatului Suceava II. De față a fost toată suflarea satului care numără 52 de familii dar au ținut să fie prezenți la acest moment deosebit și foarte mulți oameni de la oraș. PS Damaschin a fost întâmpinat cu pâine și sare de către primarul comunei Șcheia, Vasile Andriciuc, dar și cu sunet de bucium. Mulți dintre participanți au venit îmbrăcați în costume populare. După slujba de sfințire credincioșii au avut posibilitatea să se închine în Sfântul Altar.

 

Biserica din satul Florinta-Șcheia sfințită de un sobor de 38 de preoți în frunte cu PS Damaschin, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava