Concert pascal
MOPAN Suceava

Proiectul caritabil „Un Crăciun pentru fiecare”, organizat de Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Calinic, a ajuns la finalul celei de-a treia ediții.

Și în acest an a fost organizată o serie de concerte prin care artiști consacrați, atât interpreți de muzică populară și ușoară, cât și grupuri vocale din cuprinsul eparhiei, au adus bucurie prin cântec celor care s-au arătat deschiși în a-i sprijini pe cei aflați în nevoie.

Această iniţiativă a apărut din dorinţa de a aduce bucuria Nașterii Domnului în fiecare casă a Bucovinei, dar şi de a oferi puţină mângâiere şi un mic dar unui număr de 1.000 de bătrâni singuri și 1.000 de copii proveniți din grupuri vulnerabile, în valoare totală de 250.000 de lei.

Organizat de Sectorul de Asistență Socială și Medicală al Centrului Eparhial Suceava, proiectul caritabil s-a bucurat de sprijinul a numeroși oameni cu suflet mare. Mulțumim tuturor celor care au susținut acest demers, dăruind din puţinul sau mai multul lor, pentru a înmulţi bucuria sărbătorii Naşterii Domnului. Până în acest moment, o parte dintre beneficiari ai campaniei și-au primit darul, primele pachete fiind deja împărţite.

Darurile au fost transportate de la Așezământul de Copii „Sfântul Ierarh Leontie” din Rădăuți către fiecare dintre cele cinci protopopiate ale eparhiei, Suceava I, Suceava II, Rădăuți, Fălticeni și Câmpulung Moldovenesc, unde au fost împachetate și pregătite cu mult drag de către echipe de voluntari. A urmat distribuirea cadourilor către beneficiari, în funcție de numărul membrilor familiilor aflate în nevoie. S-au împărțit astfel pachete cu alimente de bază, produse neperisabile, dar și fructe, produse din carne și dulciuri. Totodată, pentru familiile cu copii au fost oferite rechizite, articole de îmbrăcăminte și jucării.

Acest demers filantropic al Sectorului Asistență Socială și Medicală, coordonat de arhim. Iustin Tănase, consilier eparhial, va fi cu adevărat încheiat în zilele următoare, întrucât, până la Sărbătoarea Nașterii Domnului, peste 2.000 de suflete vor primi daruri pentru a întâmpina cum se cuvine acest praznic luminos pentru întreaga creștinătate.

Irina Ursachi

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava