Concert pascal
MOPAN Suceava

Cătălina Grama alias Jojo (41 ani) a avut ieri seară o apariție spectaculoasă la Palatul Parlamentului, acolo unde a avut loc Gala România ești Tu.

Actrița din „Clanul” a avut o apariție demnă de Oscar, cu atât mai mult cu cât a fost însoțită de fiul său cel mare, Achim (11 ani și jumătate) care și-a exprimat dorința pentru prima dată de a-și însoți mama la un eveniment monden. Jojo a fost tare mândră că a avut un așa partener chipeș care este înalt cât ea.

Când își privește copiii, Jojo nu își mai încape în piele de fericire. Are o relație foarte frumoasă atât cu Zora cât și cu Achim, care, de când a mai crescut și-a exprimat dorința de a ieși cu mama lui la evenimente.

„Sunt foarte mândră de ei! Mă simt binecuvântată și recunoscătoare că m-au ales să le fiu mama. Avem o relație minunată și de prietenie, nu numai de părinte cu copil. Ei doi sunt scopul existenței mele! Nu prea a fost genul nostru să expunem copiii dar de data asta Achim și-a dorit să iasă la eveniment, altfel nu mergeam cu el. I-am spus că merg, că o să iau un premiu, l-am întrebat dacă ar vrea să vină pentru că a devenit din ce în ce mai curios, și a venit. Până acum nu îi plăcea, dar acum văd că s-a schimbat puțin treaba, de când a mai crescut!”, a povestit Jojo pentru Click!

Citește articolul complet EXCLUSIV pe: https://click.ro/interviurile-click/ce-baiat-mare-si-frumos-are-jojo-de-ce-nu-a-vrut-2250663.html

Ce băiat mare și frumos are Jojo! De ce nu a vrut actrița să-și expună, public, cei doi copii: „Nu prea a fost genul nostru”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Vedete
Etichete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava