Festivalul international Ciprian Porumbescu 2024
MOPAN Suceava

Având în vedere și Sărbătoarea de Florii și manifestările publice asociate, în acest weekend, polițiștii din cadrul IPJ Suceava desfășoară o amplă acțiune de prevenire și combatere a accidentelor rutiere pe fondul consumului de alcool și droguri. Acțiunea are atât componentă operativă de identificare a celor care se urcă la volan după ce au consumat alcool sau droguri dar și o pronunțată componentă preventivă, de informare și responsabilizare. Activitățile au ca scop creșterea gradului de siguranță publică la nivelul județului Suceava.

Acțiunea se desfășoară pe întreg teritoriul județului, având atât obiectivul de depistare a conducătorilor auto care aleg să conducă sub influența alcoolului sau a substanțelor cu efect psihoactiv, dar și obiectivul preventiv, de a transmite participanților la trafic să conștientizeze pericolul la care se   expun prin consumul de alcool sau droguri.

În cadrul activităților desfăşurate de polițiștii rutieri sunt utilizate toate aparatele etilotest, etilometru și DrugTest Drager din dotarea IPJ Suceava.

Până la acest moment, peste 600 de șoferi au fost testați în cadrul acțiunii.

În cadrul acțiunii au fost identificați mai mulți șoferi care au consumat alcool sau droguri și s-au urcat la volan, fiind întocmite zeci de dosare penale sub aspectul săvârşirii infracțiunii de „conducere a unui vehicul sub influenţa alcoolului sau a substanțelor interzise”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava