MOPAN Suceava

În perioada 18 – 21 august 2021, Fundația Pro Patrimonio lansează prima ediție a evenimentului „Concerte pe Siret”, care se va desfășura în zona de nord a râului Siret, judeţul Botoşani. Anul acesta concertele vor avea loc la Casa George Enescu din Mihăileni, Conacul Miclescu din Călinești și Conacul Moruzi de la Vârfu Câmpului. „Concerte pe Siret” pornește cu dorința de a deveni un proiect anual, din ce în ce mai amplu ca ofertă culturală, spații de desfășurare, notorietate, tipuri de evenimente și îşi propune să atragă un public regional, național și din străinătate pentru o dezvoltare durabilă, bazată pe valorile și patrimoniul material și imaterial al întregii regiuni. Frumusețea naturii, diversitatea patrimoniului arhitectural, a tradițiilor din regiune pot sprijini dezvoltarea zonelor rurale și plasarea acestora pe harta turistică, economică și culturală a României.

Concertele vor fi susținute de pianista Raluca Știrbăț, președinta Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, inițiatoarea și susținătoarea proiectului de salvare a casei lui George Enescu din Mihăileni, violoncelistul Rudolf Leopold (Austria), soprana Simina Ivan (Austria, România), Cvartetul OUTIS, duo-ul violonistic Les Violons d´Ingres (Italia) și Fanfara Shukar (România). Un concert special va fi susținut de tineri soliști, elevi ai colegiilor și universităților de muzică din Iași, Timișoara, București și Helsinki. În cadrul proiectului va avea loc proiecția filmului documentar „Renașterea Casei Enescu de la Mihăileni”, realizat de regizorul Francisc Mraz.

Concertele sunt dedicate memoriei lui George Enescu, de la a cărui naștere se împlinesc 140 de ani și își propun să integreze Casa Enescu din Mihăileni în circuitul cultural și educațional zonal și național. În cadrul concertului cameral din 19 august de la Casa Enescu va avea loc și lansarea albumului discografic George Enescu – Integrala creației pentru violoncel și pian, apărut chiar zilele acestea la casa de discuri vieneză Paladino music, avându-i ca protagoniști pe Rudolf Leopold și Raluca Știrbăț.

„Nordul Siretului este un ansamblu de elemente care nu-și conștientizează valoarea. După ce am făcut un studiu despre dezvoltarea turismului în Moldova, am constatat că valorile acestor locuri sunt mai diverse și mai complexe și că o privire de ansamblu ar putea să întărească țesutul cultural al zonei. Astfel a apărut ideea că muzica împreună cu peisajul cultural ar putea să fie elemente coagulante, un concept important pe care România încearcă să-l dezvolte în toate politicile pentru patrimoniu. Muzica, arhitectura și peisajul cultural încep să lege un teritoriu în care comunitățile și populația devin actori efectivi. Aceasta a dus către soluţia ca Pro Patrimonio, care deține proprietatea asupra Casei Enescu, pe care a și restaurat-o, să organizeze împreună cu persoanele din comunitate, cu primăriile și cu personalitățile de aici un nod de întâlnire pe care pandemia l-a complicat. Ceea ce am gândit inițial ca pe un eveniment punctual și amplu, l-am parcelat și l-am transformat într-un triplu eveniment sub titulatura „Concerte pe Siret” pe parcursul a patru zile, pe cincizeci de kilometri, de la Mihăileni la Vârfu Câmpului și Călinești” a declarat Șerban Sturdza, președintele Fundației Pro Patrimonio.

„Târgușor cochet și punct de frontieră cosmopolit al Imperiului austriac, Mihăilenii lui Enescu conservă amintiri și momente mai mult decât prețioase, chiar decisive pentru destinul compozitorului. Construită de pe la mijlocul secolului XIX de străbunii săi materni – distinsa familie de preoți și intelectuali Cosmovici, oameni cu remarcabile preocupări muzicale – casa aparținea odinioară unei zone economice și culturale de mare efervescență, lucru greu de imaginat pentru mulți din perspectiva noastră actuală. Proiectul „Concerte pe Siret” al Fundației Pro Patrimonio își propune – prin îmbinarea acțiunilor de salvare a patrimoniului și a celor cultural-educative, unde muzica joacă un rol central – revitalizarea acestei regiuni prin atragerea și implicarea comunităților locale, pornind de la conștientizarea potențialului extrem de complex și divers al acestei regiuni. Așteptăm cu bucurie un public cât mai numeros și entuziast, precum și susținători și donatori care suntem convinși că vor înțelege valoarea unui spațiu cu valențe unice în peisajul românesc și nu numai” a declarat pianista Raluca Știrbăț, președinte a Societății Internaționale „George Enescu” din Viena.

„Concerte pe Siret”. Program

Miercuri 18 august, Casa Enescu, Mihăileni

Ora 17.00

Prezentarea proiectului „Concerte pe Siret” și a Casei George Enescu din Mihăileni pentru presă

Ora 19.00

Concert cameral al Cvartetului OUTIS. David Ursei (vioară), Francisco Ramonda (vioară), Mihai Todoran (violă) și Victor Sandu (violoncel).

Ora 20.30

Proiecția în premieră a filmului documentar Renașterea Casei Enescu de la Mihăileni, regia Francisc Mraz.

Acces liber.

Joi 19 august, Casa Enescu, Mihăileni

Concerte organizate cu ocazia împlinirii a 140 de ani de la nașterea lui George Enescu

Ora 18.00

Concertul tinerilor pianiști, elevi ai Colegiilor Naționale de Artă „Octav Băncilă” din Iași și „George Enescu” din București, studenți ai Universității de Arte „George Enescu” din Iași și ai Academiei Sibelius din Helsinki:Tudor Jora, Irina Petrescu, Matei Dumitrescu, Mateea Bâzgă, Ana-Karina Voion, Mario Lucaci, Viviana Țaga, Carmina Vidrașcu, Beatrice Popliuc, Cosmin Gavrilă, Smaranda Iftime (violoncel). Talente muzicale extrem de promițătoare, care au făcut deja dovada capacităților lor în numeroase competiții naționale și internaționale, ei vor interpreta lucrări de mare dificultate din repertoriul romantic și românesc.

Ora 20.00

Concert cameral. Invitați: Raluca Știrbăț (pian), Simina Ivan (soprană) și Rudolf Leopold (violoncel, Austria).

Lansarea albumului discografic: George Enescu – Integrala creației pentru violoncel și pian

Programul celor două concerte va cuprinde lucrări de George Enescu, Béla Bartók, Franz Liszt, Serghei Rahmaninov, Claude Debussy.

Acces liber.

Casa lui George Enescu din Mihăileni, judeţul Botoșani, monument istoric aflat în proprietatea Fundaţiei Pro Patrimonio, a fost salvată de la colaps şi a trecând printr-un proces de restaurare timp de şapte ani. Este locul în care compozitorul și-a petrecut perioade ale copilăriei și maturității, definitivând multe din capodoperele sale. A fost ultimul loc pe care l-a vizitat înainte de a părăsi țara definitiv în septembrie 1946. Casa a aparținut mamei lui George Enescu, Maria Cosmovici, și a fost construită de părinții acesteia cel mai probabil pe la mijlocul secolului XIX. În prezent, casa este redată comunității locale sub forma unui centru cultural şi educațional. În 2020 s-au finalizat lucrările de restaurare, moment marcat și prin inaugurarea unuia dintre cele mai ambițioase proiecte ale Fundației Pro Patrimonio, „Academia de muzică și studiul sunetului”.

 

Vineri 20 august

Conacul Moruzi, Vârfu Câmpului

Ora 18.00

Concert cameral. Invitați: Les Violons d´Ingres (duo violonistic, Italia) și Smaranda Iftime (violoncel)

Accesul se face doar pe bază de invitație.

Duo-ul „Les violons d’Ingres” a luat naștere în 1997 din întâlnirea violonistelor Claudia Cancellotti și Erica Scherl, ambele studente ale maestrului Enzo Porta. De atunci, duo-ul a concertat în diferite orașe italiene și străine, precum Bologna, Florența, Perugia, Windhoek, Ierusalim, Ramallah și altele. Participarea celor două muziciene se datorează susținerii primite din partea programului european I-portunus.

Conacul Moruzi, din Vârfu Câmpului este aproape de râul Siret și se află într-o curte parc formată dintr-o rezervație de stejari seculari. Frumusețea locului este una cu totul aparte și poate crea un cadru scenografic unic pentru evenimente culturale: concerte, ateliere, conferințe.

 

Casa Enescu, Mihăileni

Ora 19.00    

Concertul Fanfarei Shukar.

Acces liber.

Fanfara Shukar din satul Zece Prăjini, Iași, s-a remarcat prin tonalităţile specific balcanice, stilul muzical fiind asociat cu cel al lui Goran Bregovic. În anul 1993, muzica fanfarei a fost lansată peste hotare, odată cu vizita la Montreux făcută fostului suveran al României, Mihai I. Pe parcursul celor peste 25 de ani de activitate, sub îndrumarea liderului Costică Panţîru, membrii fanfarei au străbătut toate continentele, susţinând concerte în Europa, Asia, America, fiind chiar o perioadă (2006 – 2009) angajaţi ai teatrului Zingaro din Paris. Se pot mândri cu turnee în Hong Kong, Tokyo și Bruxelles.

 

Sâmbătă 21 august, Conacul Miclescu, Călinești.

Ora 19.00

Recital de lieduri și arii. Invitate: Simina Ivan (soprana) și Raluca Știrbăț (pian)

Accesul se face doar pe bază de invitație.

Ansamblul Miclescu de la Călineşti reprezintă, în acest moment, probabil cel mai autentic conac restaurat din România, model de relaționare cu comunitatea locală. Conacul a reprezentat un model de fermă agricolă modernă, fiind totodată  unul dintre cele mai vechi și frumoase conace din România în perioada interbelică. Naţionalizat şi distrus după venirea comunismului, conacul a fost recuperat de descendentul direct, domnul Radu Miclescu, şi restaurat cu grijă şi devotament. Timp de 15 ani, Conacul Miclescu a devenit un spațiu artistic unic, o fermă agricolă de succes, un șantier de restaurare cu caracter educaţional, un loc primitor după inaugurarea sa pentru intelectuali, artiști, jurnaliști şi oameni politici. Amprenta socială și filantropică a familiei Miclescu s-a extins şi către biserica de la Cerviceşti şi, în general, asupra comunității locale, pentru care a creat locuri de muncă şi a oferit ajutoare sub diverse forme.

Toate activitățile au loc în aer liber.

*

Organizator: Fundaţia Pro Patrimonio

Sponsori: Țuca Zbârcea & Asociații, Fundația eMAG, Elsaco, Vestra, Formens, Electroalfa, , Hidroplasto, Five Continents Group Botoșani, Lacto Solomonescu,

Proiect organizat cu sprijinul Universității Naționale de Arte „George Enescu” din Iași, Societății Internaționale „George Enescu” din Viena, programului I-portunus și al Primăriei din comuna Mihăileni.

Despre Fundaţia Pro Patrimonio

Fundația Pro Patrimonio intervine de peste 20 de ani în aproape toate regiunile României pentru a revitaliza şi întări comunităţi dezavantajate, aflate departe de zonele de progres. Scopul este de a reface legăturile identitare cu comunitatea pentru un patrimoniu construit care este în prezent abandonat, și-a pierdut rolul, şi, pe cât posibil, de a-l reintroduce în circuitul economic şi cultural. Acțiunile se concentrează pe proiecte practice de educație, orientate spre reabilitarea și refuncționalizarea patrimoniului istoric, precum și pe implicarea și conștientizarea de către comunități a propriei identități. Ca organizaţie non-guvernamentală non-profit cu filiale în România, Marea Britanie și Franţa, fundația derulează proiecte concepute pentru salvarea patrimoniului, educarea și sensibilizarea cetățenilor față de importanța patrimoniului cultural.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Timp liber
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava