Concert pascal
MOPAN Suceava

Consilierul municipal al PSD, Cornel Grosar, a declarat în cadrul unei conferinţe de presă că Suceava poate fi comparată cu un pacient care este dus la spital pentru o operaţie estetică. „Împreună, noi consilierii locali, formăm o echipă care încearcă să dea un chip acestui pacient. Atât cât ne pricepem, pentru că noi suntem medicii care au rămas în ţară. Cei care au ales să rămână. Suntem sau nu cei mai buni, dar vom vedea la final dacă pacientul are un chip mai frumos”, a declarat Cornel Grosar. El a subliniat că acest pacient care este Suceava are nevoie şi de suflet, acesta fiind şi motivul pentru care în ultimii ani a organizat diverse evenimente pentru promovarea valorilor sucevene. Pe de altă parte, el s-a declarat şi un susţinător al revitalizării sportului sucevean, subliniind că municipiul reşedinţă de judeţ trebuie să înregistreze din nou performanţe în handbal, fotbal, rugby sau lupte greco romane. Cornel Grosar s-a declarat şi un susţinător al dezvoltării învăţământului profesional, cu atât mai mult cu cât în momentul în care va fi deschisă zona industrială din Suceava va fi nevoie de forţă de muncă specializată.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava