Concert pascal
MOPAN Suceava

CS Universitatea Suceava a reuşit să se califice în semifinalele Cupei României la handbal masculin după ce a învins cu 28-26 (14-14) gruparea HC Caraş Severin. Elevii antrenorului Leonard Bibirig au avut marei probleme cu o echipă foarte tânără care a evoluat fără patru jucători de bază, Pîrîianu, Petrea, Cuciula şi Grigoraş. Cel mai bun jucător al meciului a fost portarul Şelaru care a apărat şi două aruncări de la 7 metri.
CSU Suceava a început bine meciul şi a condus cu 3-0 şi 4-1. Bănăţenii conduşi excelent în teren de suceveanul Rohozneanu au revenit, au egalat şi apoi au preluat conducerea pe tabela de marcaj. După o serie de ratări copilăreşti, CSU Suceava a revenit la cârma jocului şi a condus cu 13-10. Reşiţenii au revenit încă o dată şi au reuşit să intre la pauză cu un egal nesperat, 14-14.
La reluare, HC Caraş Severin a avut o perioadă foarte bună în care a marcat de patru ori şi a dus scorul la 18-15 în favoarea ei. Cu portarul Şelaru în zi bună şi cu Chiruţ, Cântec şi Acatrinei mai inspiraţi decât în primele 30 de minute, formaţia suceveană a avut şi ea parte de o revenire spetaculoasă şi a preluat iniţiativa. Jocul pe final a fost extrem de echilibrat, fiecare atac având o importanţă deosebită. Sucevenii care au condus în ultimele minute erau să piardă avantajul după două erori în atac ale lui Gavriloaia. Din fericire, Şelaru a apărat când a trebuit, iar Cântec şi Chiruţ au înscris la ultimele ofensive ale sucevenilor şi meciul s-a încheiat 28-26 în favoarea lor. Joc bun al interilor şi foarte modest al extremelor care au marcat doar trei goluri. În semifinale CSU Suceava va juca azi de la ora 18.00 cu campioana HCM Constanţa.
CSU Suceava: Şelaru, Andrei – Petrea, Roşu, Gavriloaia, Schroeder, Şoldănescu, Amihăiesei, Besarab, Mitrea(1), Pancu (2), Bursuc (3), Ţuţu (4), Chiruţ (5), Cântec (6), Acatrinei (7).

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava