Concert pascal
MOPAN Suceava

David Hasselhoff s-a căsătorit cu Hayley Roberts, în cadrul unei ceremonii intime, care a avut loc în Italia, la începutul acestei săptămâni, informează contactmusic.com.

Actorul în vârstă de 66 de ani și partenera sa de viață, în vârstă de 37 de ani – pe care a cunoscut-o în 2011, în perioada în care era jurat al emisiunii „Britain’s Got Talent” – au devenit soț și soție, marți. La ceremonia care a avut loc în Puglia, Italia, au participat și cei doi copii ai fostului star ‘Baywatch’ – Taylor, în vârstă de 28 de ani, și Hayley, în vârstă de 25 de ani – pe care îi are cu cea de-a doua soție a sa, Pamela Bach.

David – care a cerut-o în căsătorie pe Hayley în urmă cu aproximativ doi ani – a dat câteva detalii, luna trecută, despre cea de-a patra nuntă a sa, pe care o aștepta nerăbdător. El a spus la acea vreme, potrivit sursei citate: „Ne vom căsători pe 31 iulie, în Italia. Ziua mea de naștere este marți și vom zbura atunci în UK, în unele locuri, iar apoi ne vom căsători, dar va fi o nuntă foarte mică, la care va participa familia ei din Wales, Puglia, sudul Italiei. Apoi, de acolo vom merge în Maldive și vom sta sub apă aproximativ două săptămâni.”

David Hasselhoff s-a însurat, 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava