Concert pascal
MOPAN Suceava

În baza planului de acțiune pe linia persoanelor față de care au fost dispuse măsuri de urmărire conform legii și a celor față de care au fost emise mandate de executare a pedepsei cu închisoarea, la data de 11 martie 2024, dispozitivul de acțiune din cadrul Biroului Investigații Criminale Rădăuți a desfășurat activități investigativ-informative pe raza de competență în vederea depistării și arestării persoanelor care se sustrag de la executarea pedepsei cu închisoarea. Cu această ocazie judiciariștii din cadrul BIC, au obținut informații care au condus la depistarea într-un imobil din Rădăuți, a unui bărbat față de care au fost dispuse măsuri de urmărire la nivel național, încă din data de 28.02.2024, în temeiul mandatului de executare a pedepsei cu închisoarea, pentru o condamnare la o pedeapsă de 1 an și 10 luni închisoare pentru săvârșirea a 4 infracțiuni la regimul rutier, respectiv „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul cu numere false”, „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având permisul de conducere anulat” și „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența alcoolului”.

De asemenea, în cadrul aceleiași acțiuni, având în vedere mandatul de executare a pedepsei cu închisoarea, a fost identificat un alt bărbat condamnat la pedeapsa de 1 an și 9 luni închisoare pentru săvârșirea infracțiunilor de „violența în familie” și „încălcarea măsurilor dispuse prin ordinul de protecție”, polițiștii reușind depistarea acestuia într-o locație de pe raza mun. Rădăuți și reținându-l. Cele două persoane au fost încătușate și conduse la sediul Poliției Municipiului Rădăuți în vederea supunerii procedurilor legale, ulterior fiind încarcerate în Penitenciarul Botoșani.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava