Concert pascal
MOPAN Suceava

Sâmbătă seară polițiștii din cadrul SPR 9 Șcheia au fost sesizați direct de către un participant la trafic cu privire la faptul că o persoană este căzută de pe bicicletă, pe DN 17. În urma verificărilor efectuate, s-au stabilit că un bărbat s-a deplasat cu bicicleta pe DN 17, din direcția Trei Movile-Șcheia, spre domiciliu plecând de la stâna sa, iar din cauza stării de ebrietate în care se afla, s-a dezechilibrat și a căzut de pe bicicletă pe drumul betonat, autoaccidentându-se în zona feței. La fața locului a intervenit un echipaj medical de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență Suceava, care i-a acordat biciclistului îngrijiri medicale, fiind transportat la spital pentru investigații suplimentare. Biciclistul a fost testat cu aparatul alcooltest rezultând o alcoolemie de 1,04 mg/l alcool pur în aerul expirat, declarând verbal că nu a fost victima niciunei infracțiuni. Cel în cauză a fost sancționat contravențional cu amendă în sumă de 1.740 lei, conform art. 14 lit.d din Hg 1391/2006 și art. 161 alin 1 lit.e din HG 1391/2006. Polițiștii au întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „vătămare corporală din culpă” faptă prev. de art. 196 alin. (1) din Codul penal.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava