Concert pascal
MOPAN Suceava

La data de 7 octombrie  ora 01:46 polițiștii din cadrul Secției 14 Poliție Rurală Vama au fost sesizați prin S.N.U.A.U. 112  că la intrare în localitatea Prisaca Dornei, comuna Vama se află un autoturism răsturnat în afara părții carosabile. La fața locului, a fost identificat un autoturism răsturnat pe partea dreaptă în afara părții carosabile, sensul de mers spre Câmpulung Moldovenesc către Vama, fără a fi identificat conducătorul auto sau pasageri, însă din informațiile obținute de către polițiști s-a stabilit că femeia care a condus vehiculul și persoanele care se aflau în mașină au plecat de la fața locului cu un alt autoturism, înmatriculat într-un stat străin. Polițiștii au organizat în regim de urgență filtre rutiere, iar pe drumul județean DJ 176 Frumosu, au  depistat în trafic un autoturism înmatriculat în străinătate, fapt pentru care s-a procedat la oprirea regulamentară a acestuia folosindu-se semnalele luminoase și acustice ale autospecialei din dotare. Procedându-se la efectuarea verificărilor, s-a constata faptul că la volanul autoturismului se afla un bărbat de 39 de ani din Rădăuți.

Din primele verificări efectuate, s-a constatat faptul că în interiorul autovehicului se aflau 9 persoane (6 adulți și 3 minori), unul dintre majori fiind și conducătorul autoturismului răsturnat în localitatea Prisaca Dornei, respectiv o tânără de 19 ani din Suceava. Polițiștii au procedat la testarea ambilor conducători cu aparatul etilotest rezultatele fiind negative.

La fața locului au fost solicitați lucrătorii din cadrul Compartimentului Rutier al Poliției Municipiului Câmpulung Moldovenesc, care au procedat la testarea ambilor conducători în vederea identificării prezenței în organism a substanțelor psihoactive, iar în urma testării au reieșit indicii cu privire la posibila prezență a substanțelor psihoactive pentru șoefrul de 39 de ani, acesta fiind condus la spitalul municipal Câmpulung Moldovenesc pentru prelevare probe biologice. Menționăm că aceasta nu reprezintă probă în cadrul dosarului penal, conducătorul auto fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii cu exactitate a consumului unor substanțe interzise. Întrucât existat suspiciunea că tânăra de 19 ani nu are dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice, s-a procedat la verificare acesteia în bazele de date ale poliție, ocazie cu care s-a constatat faptul că aceasta nu deține permis de conducere pentru vreo categorie.

Având în vedere cele mai sus constatate, polițiștii au întocmit două dosare penale unul sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,,Conducerea unui vehicul fără permis de conducere”, faptă prev. și ped. de art. 335, alin. (1) Cod penal înregistrat și  ,,Conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, faptă prev. și ped. de art. 335, alin. (2) Cod penal.

Față de șoferul de 39 ani a fost luată și măsura sancționării contravenționale conform O.U.G. 195/2002, întrucât în urma verificărilor, s-a constatat faptul că acesta transporta în autoturism mai multe persoane decât numărul de locuri stabilit, iar autovehiculul nu avea dotările prevăzute de lege.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava