Familia regretatului George Michael i-a interzis lui Fadi Fawaz, partenerul starului, să participe la ceremonia de înmormântare

Partenerul regretatului artist George Michael, Fadi Fawaz, nu va participa la ceremonia de înmormântare a starului, pentru că familia acestuia i-a interzis acest lucru, potrivit contactmusic.com.
Iubitul lui George Michael a fost cel care l-a găsit pe muzician fără suflare în ziua de Crăciun, în casa sa, dar familia acestuia „îl urăşte” pe Fawaz şi i-a transmis că nu este binevenit la funeraliile artistului. „Dumnezeul să-l ajute, daca va veni. Fadi nu a fost invitat la funeralii. Familia îl urăşte.”, a spus verişorul cântăreţului, Andros Georgiou, conform sursei citate.
Cântăreţul a decedat în ziua de Crăciun a anului trecut, la vîrsta de 53 de ani, în locuinţa sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire.
Funeraliile lui George Michael au fost amânate, după ce anchetatorul şef din districtul Oxfordshire nu a putut stabili cauza morţii şi ar fi anunţat că aşteaptă rezultatul testelor toxicologice. Trupul neînsufleţit al superstarului va putea fi ridicat de familie după aflarea rezultatelor testelor, informează contactmusic.com.