MOPAN Suceava

În contextul Anului omagial al pastorației românilor din afara României și al Anului comemorativ al celor adormiți în Domnul; valoarea liturgică și culturală a cimitirelor, Patriarhia Română organizează Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul!, ediția a XIII-a. Conceptul acestui eveniment a fost aprobat în ședința Permanenței Consiliului Național Bisericesc, în ziua de 15 iulie 2021, fiind invitați pentru Secțiunea COMPOZIȚIE să se înscrie compozitori de muzică din țară și din diaspora. Aceștia vor realiza o lucrare unitară, pentru cor mixt sau de voci egale, a cappella, cuprinzând momentele din slujba Înmormântării, menționate în concept (a se vedea documentul anexat).

Contribuind la cunoașterea lui Dumnezeu prin muzica bisericească și susținând interpretarea autentică a muzicii bisericești, Festivalul-Concurs Național de Muzică Bisericească Lăudați pe Domnul! își propune să îmbogățească repertoriul liturgic și muzical românesc, stimulând creativitatea compozitorilor de muzică.

În urma celor relatate, încurajăm compozitorii de muzică din cuprinsul Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților să se înscrie la concurs.

Pentru mai multe informații privind desfășurarea acestui eveniment, vă puteți adresa pr. Constantin Oprea, consilier cultural al Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților (e-mail: constantin.oprea@arhiepiscopiasucevei.ro).

CONSILIER CULTURAL,

Pr. Constantin OPREA

CONCEPT-Concurs-LAUDATI-PE-DOMNULDescarcă

 

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Actualitate
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava