Concert pascal
MOPAN Suceava

Cupa ”Moș Crăciun” la fotbal a ajuns deja la ediția cu numărul 15, iar ca noutate anul acesta s-a derulat și în sala de sport de la Ipotești, alături de cea din municipiul Suceava, de la Liceul cu Program Sportiv. Prima fază a competiției a avut loc în perioada 15-17 decembrie și au participat 60 de echipe de copii din județele Suceava și Botoșani. A fost vorba de grupele de copii care s-au născut în anii 2014, 2015 și 2016. Au avut loc peste 100 de jocuri, iar copiii, părinții, antrenorii și invitații au trăit la maximum momentele din timpul competiției.

”Cele mai importante au fost bucuria și satisfacția copilașilor, și de aceea la anul dorim să continuăm tradiția. Le urăm succes tuturor copilașilor, felicităm antrenorii pentru munca depusă și pentru prezență”, a transmis Daniel Bălan, fostul fotbalist al echipei Steaua, acum antrenor al echipei ACS Dream Team Ipotești. Și cum o astfel de competiție nu se putea încheia fără o festivitate de premiere, aceasta având loc în sala de sport de la Ipotești, în prezența primarului comunei, Dumitru Gulei, și a viceprimarului Constantin Bobu.

”Pentru mine este o bucurie să văd atât de mulți copii la un loc și mai ales să facă și sport într-o eră în care telefoanele și calculatoarele sunt la modă. Primăria Ipotești va fi mereu alături de lumea sportului, și pe această cale vreau să încurajez cât mai mulți copii să facă mișcare”, a fost mesajul primarului Dumitru Gulei.

Mai trebuie de menționat că, în perioada 21-23 decembrie, competiția va continua, în sala Liceului cu Program Sportiv, pentru grupele de vârstă 2013, 2017 și 2018, unde vor fi prezente peste 40 de echipe.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Sport
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava