Concert pascal
MOPAN Suceava

Un funcționar public de la Primăria din comuna suceveană Sadova a fost găsit incompatibil de inspectorii de integritate. Potrivit Agenției Naționale de Integritate, consilierul juridic Anca Gabriela Matei s-a aflat în stare de incompatibilitate în perioada 1 mai 2008-13 noiembrie 2014. Asta, întrucît a exercitat simultan funcția publică de consilier juridic la Primăria Sadova și cea de consilier juridic, profesie liberală, în cadrul Matei Anca Gabriela Consilier Juridic. În această din urmă calitate, femeia a încheiat și contracte de asistență juridică cu Primăriile Moldovița, Vatra Moldoviței, Pojorîta și Frumosu. ANI precizează că Anca Matei a depus la dosarul de evaluare un punct de vedere, în exercitarea dreptului la apărare.

Sursa citată menționează că „persoana față de care s-a constatat starea de incompatibilitate este decăzută din dreptul de a mai exercita o funcție sau o demnitate publică pe o perioadă de 3 ani de la data eliberării, destituirii din funcția ori demnitatea publică respectivă ori a încetării de drept a mandatului. Dacă persoana a ocupat o funcție eligibilă, nu mai poate ocupa aceeași funcție pe o perioadă de 3 ani de la încetarea mandatului”.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava