Concert pascal
MOPAN Suceava

Fundația Te Aud România desfășoară proiectul Leadership Together, în parteneriat cu organizația globală Beyond Sport, care vizează ca persoanele implicate în activități sportive să primească uneltele și informațiile necesare pentru a promova rolul sportului în societate și a întări puterea acestuia de a rezolva numeroase probleme sociale.

Sportul are acest rol unic de a uni copii, tineri, oameni și comunități, fiind folosit ca o unealtă de impact social în societate de foarte mulți ani, la nivel internațional. La nivelul județului Suceava, organizația humoreană folosește, de mai bine de șase ani, sportul pentru incluziunea și dezvoltarea socială a copiilor și tinerilor pe care îi susține, concept extins și în problematica copiilor refugiați din Ucraina pe teritoriul țării noastre.

Prin proiectul Leadership Together, fundația își propune să împuternicească și sa echipeze tehnicienii și voluntarii sportivi cu metodologie, know-how, curricula și certificări acreditate pentru a reitera rolul sportului de a face bine în comunități.

,,Sport Together Fund, oferit de Beyond Sport, a fost creat pentru a oferi resurse organizațiilor comunitare care valorifică sportul pentru a oferi asistență vitală refugiaților, solicitanților de azil și persoanelor strămutate în interiorul țării. Ne bucurăm de oportunitatea de a sprijini Programul de Leadership al Te Aud România în eforturile sale de a ajuta la construirea unei comunități pentru tinerii ucraineni din România și nu numai”, transmite Fred Turner, Director Executiv în cadrul organizației Beyond Sport.

Astfel, proiectul care se desfășoară în perioada 13 februarie – 31 mai 2023, are în vedere două dimensiuni principale. Primul pilon propune identificarea a 10 voluntari care au activat în domeniul sportului pe o perioada mai mare de 12 luni și finanțarea certificării acreditate de instructor sportiv a acestora, prin Academia Națională de Rugby,  instituție acreditată de Ministerul Muncii și Solidarității Sociale și de Ministerul Educației.

,,Orice călătorie începe cu primul pas. Obținerea unei certificări acreditate de instructor sportiv este primul pas pentru cei ce își doresc să urmeze o carieră de antrenor sportiv. Diploma și carnetul de instructor se poate obține pentru toate sporturile pentru care există federații sportive”, declară Daniel Mitrea, managerul Academiei Naționale de Rugby, instituția ce va gestiona derularea acestei activități.

Al doilea pilon vine în întâmpinarea profesorilor de educație fizică și sport, antrenorilor sau tehnicienilor de la firul ierbii, pentru a-I împuternici  să promoveze sportul ca unealtă de impact social în comunitățile în care aceștia activează. Astfel, minim 30 de participanți vor învăța elementele esențiale ale sportului pentru dezvoltare socială, pe parcursul a trei luni, în cadrul unui curs susținut de experți ai Te Aud România.

„Pedagogia nu este un subiect care apare foarte des în discuțiile privind sporturile de masă, însă considerăm că oricine interacționează cu adolescenți pe teren, trebuie să înțeleagă mai multe lucruri despre psihologia tinerilor, dar și să înțeleagă mai bine nevoile acestora, astfel încât sportul să devină modul prin care își exprimă cel mai bine abilitățile,” adaugă Oana Vasiliu, coordonatorul proiectului din partea Fundației Te Aud România.

Totodată, Fundația Te Aud România deschide aplicațiile pentru profesorii și pasionații de sport din județul Suceava ca să obțină certificare acreditată de instructor sportiv, dar și să facă parte din comunitatea dedicată sportului pentru dezvoltare socială. Detalii despre participare, aici

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Social
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava