În întunericul tot mai apăsător al serii, generalul Douglas MacArthur, comandant al Forțelor Statelor Unite din Extremul Orient, cobora de pe docul de nord al Insulei Corregidor pe puntea unui PT-41. Câteva minute mai târziu, nava de război pornea în prima etapă a unei călătorii care avea să-l poarte din Filipine, în timpul blocadei navale japoneze, până în Australia.

La Adelaide, o săptămână mai târziu, le-a spus reporterilor: „Am reușit să trec”, după care va rosti cuvintele care aveau să devină celebre: „și mă voi întoarce”. În urma lui a rămas spectrul unei înfrângeri ale cărei dimensiuni erau încă necunoscute opiniei publice americane.

Împotriva unei puternice forțe invadatoare japoneze, care debarcase la două săptămâni după Pearl Harbor, MacArthur și-a organizat rapid forțele într-o defensivă încăpățânată, bătând în retragere. Dar el știa, așa cum știau și superiorii lui de la Washington, că, fără întăriri susținute din aer și de pe mare, apărarea Filipinelor era o bătălie pierdută.

Nimeni nu și-a închipuit că această cauză era pierdută din comunicatele date publicității de statul major al lui MacArthur din Corregidor, mesaje pe care un istoric le-a descris ca fiind „relatări palpitante, deși adesea imaginare, despre felul în care șiretenia, talentele de conducător și geniul militar ale lui MacArthur au zădărnicit, fără încetare, planurile forțelor armate japoneze”.

Pentru opinia publică americană, el a devenit primul erou de război. De la Washington, președintele Roosevelt i-a promis ajutor lui MacArthur. În ianuarie, șeful de stat-major al armatei, George Marshall, transmitea prin radio: „Președintele ți-a citit toate mesajele și acum dă ordine marinei militare să-ți acorde tot sprijinul posibil în lupta ta extraordinară”.

În asediul de cinci luni al Peninsulei Bataan și al Insulei Corregidor, nici un avion, nici o navă, nici un fel de alte întăriri n-au ajuns în Filipine pentru că nu existau forțele necesare. Acum problema era dacă ar fi fost mai bine să se riște moartea aproape sigură sau capturarea lui MacArthur și a trupelor sale sau să fie scoase de acolo. John Curtin, premierul australian, a ajutat la luarea deciziei.

La sfârșitul lui februarie, confruntat cu amenințarea crescândă a unei invazii japoneze, guvernul australian a cerut imperios premierului britanic Winston Churchill fie să trimită înapoi cele trei divizii australiene care luptau alături de Armata a VIII-a Britanică în nordul Africii, fie să numească un general american în calitate de comandant suprem al tuturor forțelor aliate lărgite pentru teatrul de operațiuni din sud-vestul Oceanului Pacific. Churchill, care anterior își exprimase în Camera Comunelor admirația pentru „minunatul curaj și calitatea deosebită a micii armate americane aflate sub comanda generalului MacArthur”, s-a folosit de influența pe care o avea asupra lui Franklin Delano Roosevelt.

Inițial, MacArthur a respins ordinul președintelui de a-și părăsi postul de comandă, dar Roosevelt a insistat, astfel că, până la urmă, generalul a acceptat. În acea seară, alături de el, au urcat la bordul torpilorului PT-41 soția și băiatul lor în vârstă de patru ani, pentru a porni într-o călătorie periculoasă.

Pe 9 aprilie, forța de apărare din Filipine – 10.000 de soldați americani și circa 60.000 de filipinezi, fără hrană, muniție și medicamente – s-a predat japonezilor.

O lună mai târziu, Corregidor – Gibraltarul Orientului – a căzut, adăugând Filipinele la lunga listă de înfrângeri ale Aliaților, care deja includea Dunquerque, Pearl Harbor, Tobruk, Guam, Wake și Singapore.

Cu toate acestea, între timp, de la cartierul general al aliaților din Melbourne, MacArthur a preluat comanda și a început să organizeze măsurile care, cu timpul, îl vor ajuta să facă față ofensivei japoneze. După un șir strălucit de operațiuni amfibii și aeriene, care l-au făcut să „sară” peste Noua Guinee, el s-a întors în Filipine pe 20 octombrie 1944. Mergând prin apă până pe țărmul Insulei Leyte, el le-a reamintit ziariștilor adunați acolo: „M-am întors”.

Tot la 11 martie:

537: Goții asediază Roma.

1507: Aventurierul italian Cesare Borgia este ucis în luptă.

1513: Giovanni de Medici devine papa Leon al X-lea.

1905: Este inaugurat oficial metroul parizian.

Geo Alupoae, critic de teatru