Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PSD de Suceava, Gheorghe Șoldan, a fost prezent alături de președintele PSD și Marcel Ciolacu și ministrul transporturilor, Sorin Grindeanu la turnarea primilor kilometri de asfalt pe autostrada A7. În ciuda știrilor deloc îmbucurătoare de acasă, vin cu Două Vești Bune despre Autostrada A7. Nu cu vorbe goale, așa cum ați tot auzit în ultimii ani, ci cu fapte! Astăzi, alături de președintele PSD, Marcel Ciolacu, și Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu, am fost prezent la turnarea primilor kilometri de asfalt pe Autostrada Moldovei. Când spuneam de formula perfectă (Ministru PSD al Transporturilor + Constructor Român + Fonduri Europene), au fost voci care susțineau că e doar un slogan politic. Realitatea însă este următoarea: în luna februarie 2023 s-au semnat ordinele de începere a lucrărilor, iar astăzi s-a ajuns deja la stadiul în care se toarnă asfalt. Lucrările sunt avansate și pe celelalte șantiere până la Focșani, iar A7 ajunge tot mai aproape de Suceava”, a declarat Gheorghe Șoldan.

El a adăugat că a doua veste bună este că tot astăzi, ministrul Sorin Grindeanu a anunțat că până la sfârșitul acestui an vor fi scoase la licitație și lucrările la Autostrada Pașcani – Siret, pe cele două variante, Pașcani – Suceava (60,5 kilometri), unde studiul de fezabilitate este în fază avansată de elaborare, și Suceava – Siret ( 41 kilometri). „Atât Sorin Grindeanu, cât și președintele PSD Marcel Ciolacu, vor fi alături de noi sucevenii, pentru ca Autostrada A7 să ajungă cât mai repede la Suceava.

După 30 de ani, Moldova și Bucovina vor avea autostradă! Și de data asta, e pe fapte, nu pe vorbe goale și poze cu lopata”, a precizat Șoldan.

Gheorghe Șoldan, prezent alături de Marcel Ciolacu și Sorin Grindeanu la turnarea primilor kilometri de asfalt pe autostrada A7, 1.0 out of 10 based on 2 ratings
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (2 votes cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava