Concert pascal
MOPAN Suceava

În perioada 31.08-01.09.2021, lucrători de poliție din cadrul I.P.J. Suceava, Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice în cooperare cu lucrători ai Gărzii Forestiere Suceava, au efectuat activități specifice pe raza comunei Sadova, județului Suceava, ocazie cu care au constatat faptul că, la o societate comercială, există diferenţe de volum între stocul faptic al materialului lemnos existent în depozitul societăţii şi stocurile scriptice existente în situaţiile listate din aplicaţia SUMAL 2.0.

Astfel, în urma inventarierii lemnului rotund de esenţă răşinoase aflat în depozitul societăţii s-a constatat că aceasta deţine în plus fată de evidenţele scriptice cantitatea de 94,9138 mc lemn rotund de esenţă răşinoase, iar în urma inventarierii sortimentului de cherestea de esenţă rășinoase şi comparării cu stocurile scriptice s-a constatat că societatea are în minus cantitatea de 38.388 mc. cherestea de esenţă răşinoase.

În cauză societatea comercială a fost sancţionată contravenţional pentru încălcarea prevederilor Legii nr.171/2010 cu amendă în cuantum de 20.000 lei, iar materialul lemnos în valoare de 40.988,407 lei a fost confiscat.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Economic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava