Concert pascal
MOPAN Suceava

Împăratul roman Claudius a fost ucis în această zi a anului 54 d.Hr.  de soția sa, Agrippina. Unii bărbați nu se învață minte niciodată.

Claudius devenise împărat aproape întâmplător, la vârsta de 40 de ani. Nepotul său, schizofrenicul Caligula, fusese asasinat de propriii ofițeri, iar un membru al gărzii îl găsise pe Claudius ascuns în spatele unei draperii, în palatul imperial. Dus cu forța la cazărmile armatei, a fost proclamat împărat, o decizie pe care Senatul roman nu era în poziția să o contrazică.

Înalt, cu părul alb, Claudius era considerat puțin mai mult decât un clovn neîndemânatic de către propria familie. Era bâlbâit, saliva i se prelingea pe la colțurile gurii și, din când în când, avea accese de râs. Știința modernă sugerează că ar fi avut paralizie cerebrală.

În tinerețe scrisese tratate de istorie, sub tutela marelui istoric roman Titus Livius. Și s-a căsătorit. Claudius a divorțat de prima sa soție, Plautia Urgulanilla, pe motiv de comportament scandalos și de suspiciune de crimă. A divorțat de cea de-a doua soție din motive legate de ceea ce istoricul Suetoniu numea „abateri minore”.

Apoi s-a căsătorit cu cea de-a treia soție, Messalina cea cu reputație proastă, ale cărei adulteruri mergeau de la actori minori la senatori de vază. Mai mult, pentru a-și distruge dușmanii și rivalii, și-a convins soțul că aceștia complotau împotriva ei. Dintre dușmanii Messalinei și cei ai lui Claudius însuși, în jur de 35 de senatori, peste 300 de cavaleri și propria nepoată a lui Claudius au fost trimiși la moarte.

O altă victimă a fost Appius Silanus, care se căsătorise recent cu mama Messalinei și care, neinspirat, respinsese avansurile lascivei sale fiice vitrege. Totuși, la un moment dat, Messalina a mers prea departe; deși era deja căsătorită cu împăratul, s-a căsătorit, fără să ascundă acest fapt, cu unul dintre amanții ei. Claudius a ordonat ca ambii să fie uciși. Messalina avea doar 26 de ani.

Dar în sufletul lui Claudius s-a făcut din nou primăvară. La un an după ce scăpase de Messalina, s-a căsătorit pentru a patra oară. Noua lui soție era nepoata sa Agrippina, care fusese acuzată că-și otrăvise soțul cu doar câteva luni în urmă.

Ea l-a convins pe Claudius să-i acorde fiului ei (viitorul împărat Nero) tratament preferențial, în detrimentul propriului fiu, Britannicus, dar în curând, a început să se teamă, auzind că soțul său se plângea că „e destinul lui să sufere și apoi să pedepsească infamia soțiilor sale”.

În mod neinspirat, Claudius păstrase o otrăvitoare oficială, numită Locusta, în palat. În seara zilei de 12 octombrie, Agrippina a mituit-o pe Locusta să condimenteze niște ciuperci proaspete cu o otravă fină și apoi sa folosit de ajutorul lui Halotus, degustătorul oficial, pentru a i le servi lui Claudius.

Împăratul a avut un acces de diaree, dar nu părea să fie pe moarte; Agrippina a apelat la ajutorul lui Xenofon, medicul curții. Conform mai multor surse, Xenofon a fost cel care a administrat doza fatală, dar există mai multe versiuni legate de metoda aleasă. Unii istorici afirmă că, pretinzând că-l face pe Claudius să vomite, i-a introdus acestuia o pană otrăvită pe gât.

Conform unei alte versiuni, doctorul a pus otravă în lichidul folosit pentru clismă. În ziua următoare, dimineața devreme, Claudius a murit în agonie, la vârsta de 63 de ani, după ce fusese timp de 14 ani cel mai puternic om din lume.

Agrippina și-a atins scopul de a obține tronul pentru fiul său, Nero, care l-a zeificat pe Claudius, pretinzând, cu multă fantezie, că ciupercile par a fi hrana zeilor, din moment ce Claudius devenise zeu consumându-le.

Un an după aceea, Agrippina lovea din nou, de data aceasta otrăvindu-l pe fiul lui Claudius, Britannicus, iar Nero rămânea fără rival.

Patru ani după aceea, Nero își răsplătea iubitoarea mamă punând să fie ucisă.

Tot la 13 octombrie:

1775: Este înființată Marina Militară a Statelor Unite (US Navy).

1792: Președintele George Washington pune piatra de temelie a Casei Albe.

1815: Regele și mareșalul Joachim Murat este executat ca urmare a încercării de a redobândi Regatul Neapolelui.

 

Geo Alupoae, critic de teatru.

Împăratul Claudius este otrăvit de soția sa (54 d.Hr.), 10.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 10.0/10 (1 vote cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava