Concert pascal
MOPAN Suceava

Poreclit „Suleyman de România”, cântărețul turc Gazi Demirel, care locuiește de aproape 20 de ani în România și se bucură aici de succes interpretând melodii în stil oriental, are mare parte din familie în provincia Hatay din Turcia. Cutremurul de acolo l-a afectat, așadar, foarte mult, căci, acum o săptămână a pierdut, din cauza acestei calamități, o nepoată și acum solistul a anunțat că a aflat și despre un verișor care a pierit în urma cutremurului din Turcia, potrivit click.ro. Ruda sa a fost găsită fără suflare sub dărâmături.

„Am mai primit o veste foarte dureroasă. L-am pierdut și pe verișorul meu, și pe câinele care îl aveau în grijă surorile mele. Sunt foarte supărat!”, a declarat Gazi Demirel, în exclusivitate, pentru Click!

Familia lui Gazi locuia în zona cea mai afectată de cutremur, mai precis în provincia Hatay, la granița cu Siria. Mama, fiica, fiul și sora lui Gazi au scăpat ca prin minune cu viață, fiind scoși de sub ruine.

Soția nepotului său a fost, însă, găsită fără suflare sub dărâmături. Femeia avea doar 27 de ani și s-a pus drept scut pentru a-și proteja cei trei copii. Tânăra și-a pierdut viața, iar unuia dintre copii (un băiețel de 5 ani, n.r.) i-a fost amputat un picior.

Gazi a povestit, în exclusivitate pentru Click!, că se teme să mai răspundă la telefon, de teamă să nu mai primească astfel de vești despre familia sa rămasă în Turcia.

Citește mai multe EXCLUSIV pe: https://click.ro/interviurile-click/inca-o-tragedie-dupa-cutremurul-din-turcia-pentru-2242458.html

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

Click!
Ziarul Click!
Îţi aduce cele mai tari exclusivităţi, vedete, actualitate, divertisment, sport

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava