MOPAN Suceava

Marţi, 11 decembrie, ora 19.00, la Librăria Humanitas Kretzulescu din Bucureşti (str. Calea Victoriei nr 45), va avea loc lansarea volumului Terasa Fericirii, apărut de curînd în colecţia „Ego-Grafii” a Editurii Polirom.

Invitaţi, alături de autoare:

Bianca Burţa-Cernat

Simona Sora

Horia Ghibuţiu

Scrise în perioada 2013-2018 şi publicate în Weekend Adevărul, textele Laviniei Bălulescu din prima parte a cărţii sînt crîmpeie de viaţă în care se poate regăsi oricine dintre noi. Reunite, formează un jurnal personal, cu amintiri mai vechi sau mai noi pe care autoarea a decis să ni le împărtăşească. În centru se află chiar Terasa Fericirii, locul de întîlnire al oamenilor simpli din cartier, unde, mereu cu un pahar în mînă, se dezbat cele mai presante probleme ale zilei, de la politică la evenimente sportive. Nu lipsesc nici poveşti din copilărie şi experienţe ale Laviniei în calitate de călătoare profesionistă cu tramvaiul 36, cu taxiurile bucureştene sau cu trenurile CFR. În a doua parte sînt surprinse momente şi dialoguri fulgerătoare de pe terasă, din mijloacele de transport sau de pe stradă, multe aflate la limita dintre tragedie şi umor spumos involuntar. Terasa Fericirii, o carte a devenirii, spune povestea unei fete din Drobeta-Turnu Severin care a reuşit să înţeleagă Bucureştiul şi să-şi creeze o relaţie de acceptare reciprocă cu el.

Lavinia Bălulescu s-a născut pe 12 martie 1985, la Drobeta-Turnu Severin. A absolvit Facultatea de Jurnalism-Engleză din cadrul Universităţii de Vest din Timişoara. Este scriitoare, jurnalistă şi lucrează la redacţia din Bucureşti a ziarului Adevărul, ca editor coordonator al secţiei Corespondenţi şi editorialist. A publicat două volume de poezie şi un roman: Mov (2004, Editura Prier), Lavinucea (ediţia I, Editura Cartea Românească, 2007; ediţia a II-a, Editura Casa de Pariuri Literare, 2017), La mine-n cap (Editura Cartea Românească, 2013). Este prezentă în mai multe antologii, iar două povestiri ale sale au fost transformate în scurtmetraje. Este vorba despre filmele Substantiv comun, genul feminin şi Noaptea, iulie, joi, în regia lui Marius M. Bogdan.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Cultural
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava