Concert pascal
MOPAN Suceava

Primarul din Liteni, Tomiță Onisii, a declarat că deși 2022 va fi un an greu din punct de vedere financiar, având în vedere majorările la prețurile materialelor de construcție și la energie, în acest oraș vor fi continuate și vor începe noi investiții în infrastructură, educație, sănătate și modernizarea iluminatului public. Tomiță Onisii a spus că investițiile vor fi finanțate atât din fonduri prroprii ale primăriei, cât și din bani guvernamentali și europeni. Onisii a ținut să precizeze că o investiție extrem de importantă care a început anul acesta este cea de modernizare și reabilitare a șapte kilometri de drumuri calamitate din satele Liteni, Rotunda, Siliștea și Corni. „Este o noutate pentru orașul Liteni. Am început primii metri de drum care vor fi reabilitați prin asfaltare dintr-o altă finanțare decât din bugetul local. Tot ce am făcut până acum a fost din bugetul local. Este primul proeict pe care îl derulăm cu finanțare guvernamentală pentru drumuri. Și am o rugăminte pe care o transmit locuitorilor din Liteni: să aibă un pic de răbdrare și să înțeleagă că acolo unde se lucrează se creează un pic de disconfort, dar tocmai pentru a reabilita și moderniza drumul respectiv. De asemenea, vreau să spun că nu putem începe lucrările pe toate drumurile în același timp. Sunt șapte kilometri dar nu poți să lucrezi în același timp pe toate tronsoanele. Și constructorul le ia etapizat, cu lucrări de consolidare și apoi va veni cu platforma drumului”, a spus primarul din Liteni. El a adăugat că în momentul de față se lucrează și la noua sală de sport din Liteni și recent a fost desemnat și constructorul pentru dispensarul din oraș, lucrările urmând să fie realizate de firma Maghebo din Câmpulung Moldovenesc. El a arătat că pentru cele trei investiții amintite anterior, termenul de finalizare este de 12 luni după semnarea ordinului de începere al lucrărilor.

Tomiță Onisii a precizat că un alt proiect important este cel finanțat prin Programului Operațional Regional, axa 10 – Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, prin care va fi construit un nou corp de școală, în care vor fi mutate atelierele de la școala profesională. El a spus că la licitația pentru aceste lucrări au fost depuse șapte oferte iar acum sunt în derulare procedurile de evaluare și de desemnare a câștigătorului, care ar urma să fie finalizată în aproximativ o lună, după care se va da ordinul de începe a lucrărilor. Primarul din Liteni a adăugat că tot în domeniul infrastructurii, din fonduri de la bugetul local, anul acesta vor fi continuate lucrările pentru modernizarea unui drum de 1,5 kilometri, în Rotunda

Pe de altă parte, el a amintit că în momentul de față se află în faza de evaluare a ofertelor și proeictul pentru achiziția de tablete pentru elevi, din fonduri europene, iar pentru un alt proiect european, finanțat prin Programul Operațional Regional – Axa 13, „suntem pe ultima sută de metri să primim proiectul tehnic și să obținem ultimele avize. Tomiță Onisii a amintit că prin acest proiect, cu o valoare de 5,5 milioane de euro, se vor reabilita 8 kilometri de drumuri, se vor construi două spații verzi și o casă de cultură nouă și se va reabilita corpului B de la liceul din Liteni. „Suntem în ultima fază de primire a proiectului tehnic și de obținere a avizelor în vederea scoaterii la licitație pentru execuție. Eu sper ca undeva până în septembrie să avem și constructorul și efectiv să ne apucăm de treabă pentru că timpul este foarte scurt”, a spus Onisii.

De asemenea, el a arătat că și pentru proiectul pentru reabilitarea sistemului de iluminat din oraș a fost desemnat conastructorul și urmează începerea efectivă a lucrărilor.

„Mai avem tot pe fonduri europene tot ce înseamnă achiziția de materiale de dezinfecție pentru toate unitățile de învățământ, proiect la care suntem în procedură de scoatere la licitație. Apoi vorbim de grădinița cu program prelungit, care este finalizată și am viorbit cu constructorul și de săptămâna viitoare ne apucăm să facem curățenie și să intrăm în etapa finală. Am vorbit cu constructorul pentru ca la finalul lunii martie să avem și procesul verbal de recepție, astfel încât să încercăm să primim toate avizele ARACIP, pentru că e vorba de o situație de urgență, pentru ca în septembrie să putem deschide această grădăiniță. Facem tot ceea ce depinde de noi pentru a deschide această grădiniță”, a arătat primarul din Liteni. El a adăugat că și pe Programul Anghel Saligny au fost depuse trei proiecte, două pentru reabilitarea a 18 kilometri de drumuri și unul pentru reabilitarea sistemului de apă și canalizare, însă în perioada următoate va trebuie să fie făcută o prioritizare a acestor proiecte pentru a fi promovate în vederea obținerii finanțării.

„Toate trei sunt extrem de importante însă va trebui să vedem și să facem o prioritizare. Toate sunt foarte importante”, a subliniat Onisii.

El a ținut să remarce faptul că în orașul Liteni sunt în implementare și vor începe foarte multe proiecte, ținând să mulțumească angajaților din primărie pentru efortul depus în realizarea acestora.

Într-un an dificil din punct de vedere financiar, Primăria Liteni va continua și va începe investiții în infrastructură, educație, sănătate și iluminat public, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Administraţie
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
Castiga premii zilnice cu factura electronica din contul E.ON Myline
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava