• S.C. Doly-Com Distribuție S.R.L. Botoșani angajează persoane cu competențe profesionale în domeniile electric, electronic și automatizări, cu studii medii sau superioare.
  • Salariul brut acordat este între 5128 lei și 6837 lei, funcție de cunostintele și competențele profesionale în domeniu. Se acordă gratuit transport și o masă la cantina societății. CV-urile se pot trimite pe e-mail la adresa office@dolycom.ro. Relații: la tel. 0231 565970, 0753 090117, 0753090142.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă s-a întâlnit astăzi, 1 mai 2019, cu omologul său polonez, Mateusz Morawiecki, în marja reuniunii aniversare a premierilor statelor din Europa Centrală și de Est, care au aderat la Uniunea Europeană după 1 mai 2004.

Șeful guvernului polonez a apreciat rezultatele președinției exercitate de România la Consiliul Uniunii Europene și, în context, a solicitat cooperarea țării noastre în sprijinul dezvoltării politicii europene de susținere a întreprinderilor mici și mijlocii.

Prim-ministrul român a salutat importanța declarației adoptate la reuniunea de la Varșovia, despre care și-a exprimat convingerea că va contribui semnificativ la configurarea viitorului Uniunii Europene.

Cei doi lideri au mai abordat aspecte legate de cadrul financiar multianual, politica de coeziune și politica agricolă comună. Premierul român a susținut importanța tuturor politicilor promovate la nivelul UE, acestea trebuind să se regăsească în cadrul financiar multianual.

De asemenea, premierii României și Poloniei au abordat aspecte ale dezvoltării macro-regionale de interes comun, referindu-se la Inițiativa Celor Trei Mări și la proiectul Via Carpatia.

În privința cooperării bilaterale, prim-ministrul Dăncilă și omologul său polonez au apreciat caracterul benefic al primei runde de consultări interguvernamentale româno-poloneze de la Varșovia, din 25 mai 2018. Șeful Executivului de la București a relevat valoarea adăugată pe care acest tip de consultări o generează în planul relațiilor bilaterale. A reafirmat intenția Guvernului României de a organiza la București, în semestrul al II-lea al anului în curs, cea de-a doua rundă a acestui format, completată de un forum economic.

Prim-ministrul Viorica Dăncilă a pledat pentru conferirea unui plus de substanță cooperării economice dintre cele două țări, pronunțându-se în favoarea creșterii volumului schimburilor comerciale bilaterale și a sporirii investițiilor poloneze în România și a celor cu capital românesc în Polonia. A reiterat interesul Guvernului României pentru organizarea unui Forum de Afaceri România – Polonia la București, cu ocazia proximei runde de consultări interguvernamentale bilaterale. A făcut cunoscută hotărârea României de a valorifica, și în raport cu Polonia, oportunitățile generate de rezultatele Summit-ului de la București al Inițiativei celor Trei Mări. A menționat interesul României pentru extinderea cadrului juridic bilateral, care să permită o interacțiune aprofundată în plan economic.

Cei doi prim-miniștri au abordat, de asemenea, teme de actualitate ale politicii internaționale și au convenit intensificarea cooperării la nivelul ministerelor apărării.

Cei doi oficiali au agreat un calendar comun de evenimente bilaterale pentru perioada imediat următoare a anului în curs.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Guvern
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava