Concert pascal
MOPAN Suceava

Deputatul PNL de Suceava, Ioan Balan, a susținut o declarație politică în care a arătat că în România, în acest an, se prefigurează a se realiza cele mai multe investiții publice din ultimele trei decenii. Ioan Balan a spus că în ultimii doi ani, investiții publice din România au înregistrat creșteri consistente, atât valoric, cât și ca volum, fie că este vorba despre infrastructura de transporturi, despre sistemul de educație și de sănătate sau despre extinderea rețelelor de utilități.

„Mai mult decât atât, cu ajutorul fondurilor europene disponibile prin PNRR și prin cadrul financiar european multianual, anul 2022 se prefigurează deja ca fiind anul cu cele mai puternice investiții publice din ultimele trei decenii. Așadar, România se dezvoltă sub ochii noștri, iar momentul pe care îl așteptam de foarte mult timp chiar a sosit. Avem șansa istorică de a elimina toate decalajele de dezvoltare dintre țara noastră și celelalte state UE, precum și decalajele economice dintre provinciile istorice ale țării”, a declarat Ioan Balan, care a mai adăugat că „mă cunoașteți foarte bine și știți că nu sunt adeptul doar al cantităților, ci sunt un puternic susținător al calității investițiilor făcute din banii românilor. Nu trebuie să trecem cu vederea că, în trecut, unele investiții realizate prin țară nu s-au ridicat la calitatea pe care ne-am dorit-o sau pe care românii o așteptau atunci când se cheltuiau sume din impozitele plătite de ei. Pe viitor, asemenea situații trebuie evitate”.

Deputatul PNL de Suceava consideră că și creșterea puternică a prețurilor pentru majoritatea materialelor utilizate în construcții trebuie să pună autoritățile în mișcare, astfel încât la realizarea unor investiții publice să nu fie utilizate materiile prime și materiale cele mai slabe din punct de vedere calitativ, care sunt cele mai atractive pentru constructori, pentru că sunt și cele mai ieftine. „Fără o monitorizare permanentă a calității execuției proiectelor de investiții am putea să ne aflăm în situația în care investiții noi necesită costuri de întreținere suplimentare sau lucrări de reparații la numai câteva luni după finalizare, ceea ce nu ne dorim. Așadar, fără o supraveghere atentă și constantă a calității lucrărilor ne-am putea trezi cu investiții realizate, dar impracticabile sau care necesită alte și alte noi investiții. Investițiile trebuie să ne aducă bani și locuri de muncă, nu să fie purtătoare de costuri”, a precizat Balan.

El consideră că România are constructori foarte harnici și buni profesioniști, lucru demonstrat de lucrările realizate de aceștia în ultimii ani, dar și autorități locale care urmăresc cu atenție fiecare oportunitate de finanțare europeană, care să poată contribui la creșterea standardului de viață al populației. „Avem o industrie românească, chiar dacă puțin dezvoltată, dar care produce materii prime și materiale de cea mai bună calitate. Cred cu putere că dacă vom ști să combinăm acești factori atunci când realizăm investiții publice, atunci cu siguranță vom obține lucrări de cea mai bună calitate”, a încheiat Ioan Balan.

Ioan Balan: „Investițiile publice din România trebuie să fie de cea mai bună calitate!”, 1.0 out of 10 based on 1 rating
VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 1.0/10 (1 vote cast)
Politic
SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava