Concert pascal
MOPAN Suceava

Kelly Osbourne s-a împrietenit cu o bufniță-vultur, după ce aceasta i-a oferit o ˝experiență religioasă˝ când a aterizat pe mâna ei, notează contactmusic.com.

Prezentatoarea, în vârstă de 30 de ani, a dezvoltat o legătură strânsă cu acea creatură cu pene cafenii pe nume Mello, după ce pasărea a aterizat pe mâna ei și astfel i-a oferit o ˝experiență religioasă˝.

Vedeta a împărtășit pe contul de Instagram duminică (6 septembrie) o serie de fotografii în care apare în timp ce bufnița ateriza pe mănușa ei din piele, după un zbor.

Poza a fost făcută în timp ce Kelly se întindea astfel încât Mello să se așeze pe degetele ei, iar comentariul fotografiei a fost: ˝Am o nouă prietenă, iar numele ei este Mello. Este o bufniță-vultur și este o minunăție.˝

După câteva momente, fosta prezentatoare ´Fashion Police´ a încărcat un scurt videoclip în care frumoasa pasăre ajunge pe mănușa ei și dă din aripi în încercarea de a se echilibra, în timp ce Kelly își coboară brațul, face un zgomot de sărut și îi mângâie spatele pufos, conform sursei citate.

Clipul a fost însoțit de explicația: ˝Eu și Mello! Creatura aceasta magnifică tocmai mi-a oferit o experiență religioasă. Cele mai bune noi prietene.˝

Apoi a mai postat un prim-plan cu ea și noua ei prietenă în timp ce aveau aceeași expresie de uimire pe fețe.

VN:F [1.9.22_1171]
Rating: 0.0/10 (0 votes cast)
Vedete

ContactMusic.com
Contactmusic.com is an entertainment website focusing on the best from the worlds of music, film, games and celebrity.

SAV-COM Suceava
MOPAN Suceava
FACOS Suceava
Edofier Fier Forjat
E.ON - Luna aceasta, factura electronica iti poate aduce premii in fiecare zi
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
Jidvei - vinuri albe romanesti de calitate
A.I.T.I. Imobiliare Suceava
General Construct - Anunturi angajare
Aeroportul International Stefan cel Mare Suceava
REVINE Suceava
Hornar de Bucovina
Locuri de munca in Romania
ROMFOUR - Transport international de persoane colete - auto pe platforma
Loial Impex Suceava